Cutremurul din 1977, la Vaslui

de WTA.ro

Cutremurul din 1977, la Vaslui

Cutremurul din 1977, la Vaslui.

Astăzi, se împlinesc 43 de ani de la devastatorul cutremur de pământ care a lăsat în urma sa 1578 de morţi din care 1424 numai în Bucureşti. Numărul răniţilor s-a ridicat la 11.300 iar în jur de 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit. Oraşul Zimnicea a fost distrus în proporţie de 95% fiind necesară reconstrucţia lui din temelii. Seismul s-a produs pe 4 martie, ora 21,22 şi a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter. În acea perioadă, preşedintele României, Nicolae Ceauşescu, se afla într-un obişnuit turneu în ţările „pretine” din Africa şi tocmai îşi începuse vizita în Nigeria. La auzul tragicei veşti, a decretat „stare de necesitate” după care a revenit imediat la Bucureşti.
Ce s-a întâmplat la Vaslui?




Cele mai citite articole

Sursa foto: Paul Zahariuc

Seara zilei de vineri, 4 martie, 1977, era călduţă şi uşor umedă iar la unicul canal de televiziune unii oameni se uitau la filmul bulgăresc „Dulce şi amar”, alţii lucrau în schimbul II pe la fabricile din oraş, urmând a fi înlocuiţi la ora 22 de cei din schimbul III, iar tinerii erau la vreun film ce rula la unul din cele două cinematografe (Modern şi Vasluiul), ori se plimbau pe traseul binecunoscut: Centru – Hotel Racova – colţul străzii Frunzelor şi retur. Restaurantele erau deschise la acea oră aşa că unii mai zăboveau în faţa unui pahar cu vin. Vizavi de Racova, la Autoservirea „Unic”, gestionarii se pregăteau de închidere nu înainte de a-şi face monetarul sau nu înainte de a mai da o mătură prin incinta magazinului, sub privirile atente ale şefilor. Perete-n perete cu autoservirea, la berăria numită de vasluieni „Geamuri mari”, încă se mai auzeau clinchetele paharelor golite de către consumatori. Prin urmare, clipe banal de monotone ce nu prevesteau nimic.
Deodată, aproape de sfârşitul primei jumătăţi a orei 21, în partea de nord-vest a oraşului s-a văzut o lumină galben-portocalie după care urechile au început a fi agresate de un zgomot ce aducea mai mult cu un muget al străfundurilor pământului. Terenul a început să fugă de sub picioarele oamenilor, datorită unui continuu tangaj şi ruliu, de parcă Terra s-ar fi aflat pe un uriaş vas zguduit de o hiper-furtună. Pe ici, pe colo, se auzeau strigăte de spaimă şi, mai ales, ţipete de femei. Casele începuseră a pârâi din toate încheieturile, iar pe la unele blocuri se spărgeau geamurile. Cei care locuiau la ultimul etaj al turnurilor din oraş, au crezut că vor fi aruncaţi, pur şi simplu, peste balcoane. Seismul n-a ţinut nici un minut, mai exact 55 de secunde, dar dacă i-ai fi spus cuiva atunci acest lucru, nu te-ar fi crezut în ruptul capului. Tuturor li s-a părut că a ţinut cel puţin un sfert de ceas. După ce pământul s-a liniştit, puteai vedea în oraş sute de oameni ieşiţi din casele lor care comentau, înspăimântaţi, prin ce trecuseră. La un bloc din apropierea centrului, un domn „bine” ieşit gol-puşcă afară, explica ce şi cum celor prezenţi, gesticulând amarnic, fără să realizeze situaţia în care se afla. Un binevoitor i-a pus în vedere că ar fi cazul s-o şteargă în casă pentru a se îmbrăca. Omul şi-a acoperit ruşinea cu mâna, a fugit către intrarea din scara sa şi n-a mai coborât din apartament. „S-o fi apucat iar de nevastă-sa de-acolo de unde a lăsat-o”, comenta un nene ce tot sugea dintr-un şip de coniac „Vaslui”. La „Unic”, tragedie! O casieră de acolo îşi pierduse viaţa! Imediat, ştirea a făcut înconjurul târgului. Oamenii au început a aprinde lumânări şi a se ruga de sufletul răposatei. Mare păcat! La Vaslui au murit atunci două persoane. Noroc că noile construcţii fuseseră proiectate corespunzător că altfel…!
Panică mare a fost şi la Spitalul judeţean, mai ales în sălile unde operau chirurgii! Unii bolnavi, proaspăt operaţi, dar şi lăuzele au încercat să o ia la goană dar, din fericire, au fost opriţi la timp de medicii care nu-şi pierduseră cumpătul. Încet, încet, lumea s-a liniştit oarecum, dar abia spre dimineaţă. Numai bine pentru a putea vedea la televizor ororile din Bucureşti dar şi pentru a afla, cu adâncă tristeţe, despre dispariţia fulgerătoare a câtorva oameni importanţi şi foarte iubiţi de către români: Toma Caragiu, Alexandru Bocăneţ, Doina Badea (cu toată familia, adică soțul și cei doi fii!) şi Eliza Petrăchescu. Nefericita întâmplare a făcut ca aceşti apreciaţi artişti să locuiască în blocuri vechi, şubrezite deja de la cutremurul anterior din noaptea de 9/10 noiembrie, 1940.
De 43 de ani ţara noastră nu a mai fost zguduită de un cutremur major cu urmări funeste. Din păcate, nimeni nu ştie DACĂ şi CÂND va mai fi un seism asemănător celor din 1940 şi 1977. Până la urmă, numai Dumnezeu va decide…
Notă: mulţumiri domnului Cristian Pântea (Dumnezeu să-L odihnească în pace!) pentru imaginile vechi puse la dispoziţie.
În imagini: 1) Autoservirea „Unic”; 2) Restaurantul cu terasă „Geamuri Mari”; 3) Strada vasluiană „Ștefan cel Mare”. În stânga se poate vedea cinematograful „Vaslui” care, în anul 1978, a fost demolat; 4) Bloc prăbușit tragic, peste oameni, în București; 5) Hotelul vasluian „Racova”. Vis a vis de el se găsea autoservirea „Unic”, locul decesului doamnei Zaharia; 6) Blocul-turn din centrul orașului care nu a avut de suferit nicio daună. Cei de la ultimul etaj, au tras o spaimă pe care nu o vor uita nicicând.

Material scris de Paul Zahariuc

Articolul Cutremurul din 1977, la Vaslui apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Cele mai citite articole