De ce este important jocul în viața copiilor și ce efecte are acesta

de WTA.ro

Jocul este privit, în societate, drept un concept superficial care are ca scop doar distracția și voia bună. Chiar și cunoscuta expresie „joacă de copii” reflectă același lucru – copiii doar se joacă, iar joaca este ceva simplu, ușor și fără un impact major.

În realitate, prin joacă se formează toate abilitățile necesare vieții de adult. Când își folosește jucăriile, un micuț accesează un univers nemărginit din care învață, fără să fie conștient de proces, tot ce trebuie să știe despre lumea în care trăiește.

Așadar, dacă ai un copil, iată ce trebuie să știi despre joc ca parte din educația lui!

1. Jocul stimulează creativitate mai mult decât orice altă activitate

Universul ludic este zona în care creierul poate lăsa imaginația și creativitatea să iasă la iveală cel mai mult.

Joaca nestructurată, fără reguli sau un scop anume, stimulează dezvoltarea lobului prefrontal al creierului responsabil de tot ce ține de gândire analitică, rațiune, decizii, valori și principii.

În același timp, simplul fapt că micuțul tău își închipuiește că lingurile de lemn și oalele sunt, de fapt, tobe, îți arată că imaginația lui se dezvoltă, face asocieri creative și găsește soluții alternative.

2. Jocurile contribuie enorm la învățarea conceptelor de bază pentru viață

Multe jocuri distractive, pe care copiii le adoră, îi învață pe aceștia o mulțime de concepte utile din lumea matematicii și a logicii, dar și a culturii generale.

De exemplu, un set de jucării de sortat și stivuit îl vor învăța pe copil să pună lucrurile în anumite categorii în funcție de multiple criterii și să își dezvolte dexteritatea și gândirea logică.

De asemenea, jocurile educative care implică personajele preferate ale celor mici din filme sau din desene animate îi vor determina pe prichindei să le ofere atenție și să își dorească să învețe.

3. Jocul încurajează interacțiunea socială

Jucăriile sunt instrumente excelente de învățare, însă jocurile care implică mai mulți participanți sunt și ele extrem de utile.

Fie că vorbim despre jocul de rol între câțiva copii, prin intermediul personajelor din pluș sau al păpușilor și roboților, sau despre un boardgame simplu și distractiv, cei mici au ocazia de a interacționa în diferite contexte.

Aceștia învață, astfel, să asculte, să se exprime, să se conecteze emoțional cu alte persoane și să construiască încredere și relații.

4. Copiii care se joacă frecvent au un vocabular mai bogat

Atunci când cei mici explorează mai multe jocuri diferite, ei întâlnesc o serie largă de concepte. De la cuburi și puzzle-uri la boardgames și păpuși sau jucării interactive cu butoane și sunete, toate acestea îi învață pe cei mici cuvinte noi – denumiri de obiecte, de animale și plante, de fenomene ale naturii și de diferite roluri jucate de personaje.

5. Copiii care se joacă își dezvoltă independența

În viața de zi cu zi, copiii nu au foarte multă putere decizională. Programul zilnic este stabilit, în mare parte, de către părinți, iar la grădiniță și la școală, ei sunt nevoiți să urmeze reguli, să își facă temele și să respecte un set de responsabilități.

Acestea fiind spuse, un copil căruia i se spune zi de zi ce trebuie să facă și cum trebuie să se comporte are nevoie de un spațiu sigur în care să se exprime și să facă lucrurile așa cum își dorește.

De cele mai multe ori, joaca permite prichindeilor să exploreze, să își creeze propriile reguli sau să le încalce atunci când își doresc. Luarea deciziilor, chiar și în joacă, stimulează dezvoltarea independenței și a încrederii în sine.

Acestea fiind spuse, joaca reprezintă o latură extrem de importantă în viața celor mici, iar părinții îi pot încuraja pe aceștia să experimenteze. Este calea sigură spre dezvoltare armonioasă!

Te-ar putea interesa