Directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu, transmite măsurile generale pentru populație de prevenire a riscului de îmbolnăvire cu gripă aviară

de WTA.ro

Directorul executiv al DSP Suceava, dr.
Liliana Grădinariu, a transmis, marți, o informare privind măsurile generale
care ar trebui respectate de populație pentru prevenirea gripei aviare.

Ea precizează că informarea este făcută în
contextul confirmării gripei aviare cu virusul H5N8 înalt patogen la păsări
domestice în țări din Europa, vecine cu România sau care exportă în România
păsări domestice sau produse ale acestora (Ungaria, Polonia, Slovacia) și a
apariției unui focar la o fermă de păsări din județul Maramureș, în vederea
prevenirii riscului de îmbolnăvire cu gripă aviară.

Măsuri generale pentru populație:

– Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și
săpun, mai ales după contactul cu păsări; în lipsa apei și a săpunului se șterg
mâinile cu alcool sanitar;

– Nu manipulați păsări moarte;

– Supravegheați copiii, nu-i lăsați să se
joace cu păsări moarte sau bolnave;

– Cumpărați carne de pasăre, ouă și produse
din carne de pasăre numai din magazine autorizate;

– Anunțați medicul veterinar de orice caz de
îmbolnăvire sau moarte la păsări;

– Acordați tot sprijinul personalului sanitar
si autorităților veterinare.

Cum trebuie preparată hrana:

– Separați carnea crudă de cea prelucrată termic
sau de alimentele care sunt gata preparate,

– Nu folosiți același cuțit sau instrument de
tăiat pentru a pregăti carnea crudă şi alimentele care sunt gata preparate,

– Spălați–vă pe mâini înainte, între și după
operațiile de manipulare a alimentelor crude și a celor prelucrate termic,

– Nu puneți carnea prelucrată termic pe
aceeași farfurie sau suprafață pe care a fost așezată înainte de a fi
prelucrată termic,

– Carnea de pasăre, inclusiv ouăle, trebuie
prelucrate termic timp îndelungat la temperatură corespunzătoare, deoarece
virusurile gripale sunt distruse prin prelucrare termică la mai mult de 70°C,

– Înainte de a manipula și prelucra termic
ouăle, spălați-le cu apă și săpun, iar după aceea spălați-vă pe mâini tot cu
apă și săpun,

– Nu folosiți ouă fierte moi sau crude în
alimente care nu vor fi prelucrate termic,

– După manipularea păsărilor sau ouălor crude,
spălați-vă pe mâini și spălați toate suprafețele și instrumentele folosite,
atent, cu apă și săpun.

The post Directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu, transmite măsurile generale pentru populație de prevenire a riscului de îmbolnăvire cu gripă aviară appeared first on NewsBucovina.