Ajunsă între cele mai bune opt echipe ale Europei din Cupa EHF, după o calificare senzațională la prima participare în cupele europene, echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a dat prima bătălie pentru accesul în semifinalele competiției, în fața unei formații cu șase trofee europene în palmares: Herning-Ikast Handbold din Danemarca.
Încurajate frenetic de publicul care a umplut Sala Polivalentă din Bistrița la meciul din prima manșă a sferturilor Cupei EHF, fetele antrenate de Horațiu Pașca nu și-au lăsat adversarele să respire și au condus în permanență, intrând la vestiare cu avantaj de trei goluri, 13-10.
În partea a doua, lucrurile s-au schimbat: danezele au egalat la 15, au preluat pentru prima dată conducerea în minutul 40 și s-au desprins apoi la trei goluri (17-20). Gloria a revenit admirabil și a egalat la 26 cu trei minute înainte de final. Din păcate, oaspetele s-au distanțat din nou, decisiv de această dată, la trei goluri și s-au impus cu 29-26, luând o opțiune serioasă pentru calificarea în ”careul de ași”. Performanță cu care sunt obișnuite, Herning-Ikast fiind semifinalistă anul trecut. Manșa secundă, peste o săptămână în Danemarca.
Marcatoarele Gloriei: Valentina Ardean Elisei – 9, Natallia Vasileuskaya – 4, Magdalena Paraschiv – 3, Dziyana Ilyina – 3, Laura Pristăvița – 2, Nicoleta Dincă – 2, Mariana Costa – 2, Daniela Rațiu – 1. În poartă, Darly Zoqbi de Paula a avut 9 intervenții reușite din 31 (29%).
Au adus victoria pentru Herning-Ikast: Emma Friis – 7, Helene Gigstad Fauske – 7, Stine Skogrand – 5, Annika Jakobsen – 2, Jeanett Egebakken Kristiansen – 2, Sarah Iversen – 2, Cecilie Hojgaard Brandt – 2, Tonje Loeseth – 1, Julie Jensen – 1.
Meciul a fost arbitrat de Michalis Tzaferopoulos și Andreas Bethmann, ambii din Grecia. Observator: Peter Eles (Ungaria).
Aici desfășurarea partidei în format live text, statistici, raport de meci.
Aici meciul integral (VIDEO).
Înaintea întâlnirii, președintele CJ Radu Moldovan și viceprimarul Cristian Niculae le-au oferit flori jucătoarelor ambelor echipe, de Mărțișor.
Returul de la Ikast este programat duminică 8 martie, ora 16.30.
Până atunci, Gloria va avea o deplasare dificilă la Baia Mare, unde miercuri 4 martie o va întâlni pe Minaur în etapa a 19-a a Ligii Florilor.
Declarații după Gloria – Herning-Ikast
Horațiu Pașca, antrenor Gloria: ”Din păcate, n-am reușit să păstrăm ritmul din prima repriză. În cea de-a doua repriză am făcut destul de multe greșeli pe atac, ei au schimbat un pic sistemul de apărare, s-au retras și ne-au așteptat să jucăm. Am și avut ghinion la unele momente decisive, am ratat în situații de unu la unu cu portarul, dar se întâmplă în handbal. Momentele cheie ale jocului n-au fost în favoarea noastră. Cred că ne-am grăbit și în momentul în care am egalat, pentru că e o dublă KO în care orice gol contează. Una era să plecăm de la egalitate, alta e să plecăm de la minus trei. Îmi pare rău că n-am reușit să oferim publicului o victorie, le mulțumesc tuturor celor care au fost la sală, e minunat să vezi 1.000 de oameni care te încurajează indiferent de rezultatul final.
Cred că avem o singură șansă, să mergem în Danemarca să jucăm fără niciun fel de presiune cel mai bun handbal de care suntem în stare și să sperăm până la capăt că ni se poate întâmpla ceva bun. Dacă mergi acolo ca victimă sigură, ne putem apuca de făcut altceva. Mă uitam la extrema lor stângă, zâmbește încontinuu și ar fi făcut asta și dacă ar fi pierdut. Cred că asta e diferența de mentalitate între noi și ei, ei se bucură întotdeauna de lucrurile pe care le fac, noi suntem un pic obosiți de presiunea rezultatului, de finalul călătoriei și uităm să ne bucurăm de drum. Ar trebui să ne bucurăm de ceea ce ni se întâmplă acum, nu știm ce ne rezervă viitorul”.
Valentina Ardean Elisei: ”Acum Ikast are prima șansă de calificare, dar în sport se poate întâmpla orice. Avem încă șanse, mergem cu capul sus la retur, nu avem ce pierde. Vrem să ne bucurăm de handbal și, de ce nu, să obținem calificarea. Mulțumesc publicului care ne-a împins de la spate în momentele grele și ne-a dat forța necesară să luptăm până la sfârșit”.
Mathias Madsen, antrenor Herning-Ikast: ”A fost un meci dificil, am fost puși sub mare presiune în prima repriză, Gloria a avut o defensivă puternică și am avut probleme în a marca în ultimele 15 minute. În repriza a doua, apărarea noastră a funcționat mai bine, am jucat mai rapid și am reușit să înscriem multe goluri. Suntem bucuroși că am obținut victoria, am avut și un pic de noroc pe final. Este un rezultat bun obținut în deplasare și acum avem o șansă bună de calificare în semifinale”.