Doi prefecți analizează activitatea celui de al treilea. Bilanțul activității Prefecturii Caraș-Severin în 2019

de WTA.ro

Doi prefecți analizează activitatea celui de al treilea. Bilanțul activității Prefecturii Caraș-Severin în 2019

 

modelmic

 

În prezența actualului prefect de Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a membrilor Colegiului Prefectural și a șefilor instituțiilor deconcentrate din județ, la sediul instituției din Reșița s-a desfășurat astăzi ședința de analiză a activității prefecturii în anul care a trecut. Raportul a fost prezentat de fostul prefect interimar Florența Albu și a avut ca obiect, activitatea celui de al treilea – Matei Lupu.

Au fost prezentate realizările în domeniul propriu de competență, activitatea corpului de control al prefectului, controlul legalității și al aplicării actelor normative, monitorizarea activității serviciilor deconcentrate. Cea mai intensă activitate a fost consemnată la Serviciul Public Comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, unde în 2019, au fost primite și soluționate 22.560 de cereri pentru eliberarea pașapoartelor. Din care aproape 19 mii pentru eliberarea de pașapoarte electronice simple și peste 3 mii 700 de cereri pentru eliberarea pașapoartelor temporare.

Cele mai citite articole

bbb

Prefectul Cristian Gâfu a afirmat că va face o analiză a încărcării acestui serviciu și împreună cu fostul prefect Florența Albu, a activității unităților administrativ-teritoriale în domeniul atragerii fondurilor europene prin proiecte proprii. De asemenea, prefectul județului Caraș-Severin a mai precizat la finalul întâlnirii: „Nu știu dacă voi mai fi prefect în 2021 la votarea bilanțului, dar dacă voi fi aș dori ca fiecare dintre dumneavoastră să prezinte propriile materiale referitoare la activitatea serviciilor din care faceți parte și să evidențiați problemele cele mai grele și realizările cele mai mari, pentru că așa este corect.

 

 

Dan AGACHE

Cele mai citite articole