Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică, 1 martie, Căminul Cultural din Ibănești Sat a găzduit ce de a a VII-a ediție a festivalului de pricesne. Evenimentul a fost organizat de parohiile ortodoxe Dulcea, Isticeu, Ibănești-Pădure, Ibănești-Sat, Toaca și Hodac, marcat prin momente pline de evlavie cu prilejul intrării în Postul Paștelui.
Pe scenă au urcat corul Parohiei Ortodoxe Isticeu condus de preotul paroh Călin Romanți, corul Parohiei Ortodoxe Ibănești Sat, coordonat de preotul paroh Genu Oprea, corul Parohiei Ortodoxe Dulcea, coordonat de preotul paroh Daniel Sava și Steluța Breja, corul Parohiei Ortodoxe Ibănești Pădure, coordonat de preot paroh Florin Franc, corul Parohiei Ortodoxe Toaca – coordonat de preot paroh Aurelian Tocheș și corul Parohiei Ortodoxe Hodac, coordonat de preotul paroh Nicolae Fiț.
Oaspeți din Sâncraiul de Mureș.
Potrivit www.ibanesti.ro, printre invitații speciali ai festivalului s-au numărat solistele Anca Manoilă, Florina Oprea, Adriana Niculici, alături de corul Parohiei Ortodoxe Sâncraiu de Mureș.
Fiind organizat în ziua de 1 Martie, Primăria comunei Ibănești a oferit mărțișoare tuturor participantelor la eveniment. 2020 a fost declarat de Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, lucru reliefat în cuvântarea sa de părintele Călin Romanți.
”În acest an, familiile creștine intră mai profund în atenția Bisericii Ortodoxe Române, anul 2020 fiind proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre An omagial al pastorației părinților și copiilor. Pe de altă parte, vrem să fie jertfa noastră una de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile sale și de comemorare a celor care de-a lungul timpului au făcut bine în sfintele noastre biserici și și-au adus aminte de cei săraci, întrucât anul acesta a fost declarat de același sinod al bisericii noastre An comemorativ al filantropilor ortodocși români”, a precizat părintele Călin Romanți, preot al Parohiei Ortodoxe Isticeu, citat de www.ibanesti.ro.
Sursă foto: www.ibanesti.ro
Post-ul Festival de pricesne la Ibănești apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.