Deputatul Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad, consideră tentativa președintelui în exercițiu al filialei arădene, Dorel Căprar, de a nu respecta deciziilor oficiale ale conducerii partidului, drept un precedent periculos care ar putea avea repercursiuni disciplinare grave asupra Organizației Județene PSD Arad.
Într-un comunicat al Biroului de Presă a PSD Arad se afirmă: „Înștiințat printr-o notă oficială, de către domnul Marcel Ciolacu, președintele PSD, și de către domnul Paul Stănescu, secretar general al partidului, că din rațiuni ce țin de complexitatea și importanța evenimentelor naționale, ziua de desfășurare a Conferinței Județene Extraordinare se amână până la o dată ulterioară, Dorel Căprar socotește necesar să ignore o hotărâre fermă a conducerii centrale, plasând organizația într-un cadru ilegal și nestatutar”.
„Este esențial de precizat încă de la început că însăși convocarea Conferinței Județene Extraordinare, la fel ca și criteriile de selecție ale delegaților cu drept de vot se fac în mod unanim în urma dezbaterilor în forurile superioare ale Partidului Social Democrat. Sigur că după consultări la vârf, se emit hotărări oficiale în acest sens care sunt transmise apoi în terioriu. Situația este valabilă în toată țara și nu există derogări de la acest model, nici interpretări fanteziste ale statutului.
Nerespectarea acestor norme interne, transmise pe cale ierarhică, pot atrage consecințe periculoase asupra întregii organizații, care pot merge pe linie disciplinară până la dizolvarea filialei Arad. Organizarea unei Conferințe Extraordinare la Arad, în afara prevederilor statutare și deciziilor CEX național plasează pe cei care adoptă asemenea decizii în offsaid față de orice normă de legalitate și bună funcționare internă.
Asistăm la o tentativă disperată a președintelui în exercițiu PSD Arad de a se agăța în mod forțat de putere, scoțând practic PSD Arad de pe harta națională a Partidului Social Democrat, prin ignorarea cu bună știință și în mod voit a regulilor și criteriilor democratice foarte clare, trasate de conducerea centrală. Orice scrutin intern care se va desfășura pe 7 februarie la Arad, fără aprobarea conducerii centrale a PSD este nul.
Este cu atât mai primejdios cu cât aceste acte nesăbuite proiectează o lumină negativă asupra întregii filiale și a membrilor ei. De ce trebuie să sufere atâția oameni din cauza vanității și inconștienței unei singure persoane ?
În ceasul al doisprezecelea, în calitate de secretar executiv al PSD Arad, mandatat de conducerea centrală a partidului, pentru organizarea în condiții riguros statutare a Conferinței Județene Extraordinare și la data stabilită, fac un apel la rațiune, legalitate și nu în ultimul rând la respect față de membrii PSD Arad”, a afirmat deputatul Florin Tripa.
The post Florin Tripa: Abordarea iresponsabilă a președintelui PSD Arad, Dorel Căprar, ar putea atrage consecințe grave asupra filialei arădene appeared first on NewsAr.ro.