Fosta tabără de la Arbănași, centru de carantină pentru persoanele cu risc înalt de transmitere a infecției cu coronavirus

de WTA.ro

coronaviruss

Autoritățile din Buzău au identificat 20 de locuri unde ar putea fi izolați și monitorizați buzoienii care intră în contact cu persoane diagnosticate cu coronavirus. Este vorba despre o fostă tabără școlară, aflată la circa 35 de kilometri de municipiului Buzău.

Prefectura a dat curs solicitării Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău pentru identificarea unui spațiu în care să poată fi asigurată carantinarea persoanelor cu risc înalt de transmitere a infecției cu Coronavirus, adică persoane care au intrat în contact cu pacienți infectați cu acest nou virus.

Instituția Prefectului a făcut demersuri pentru a găsi cât mai rapid o locație care să corespundă unor norme de igienă, să aibă apă potabilă, curent electric, căldură, grupuri sanitare.

După organizarea unei ședințe comune alături de reprezentanți ai mai multor instituții abilitate s-a concluzionat că în acest scop poate fi folosită Tabăra ”Arbănași”, din comuna Beceni, spațiu ce nu mai este folosit în prezent pentru cazarea elevilor.

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de luni a fost aprobată o hotărâre prin care DJST Buzău pune la dispoziție un pavilion de 20 de locuri din incinta taberei, în vederea asigurării carantinării.

În funcție de numărul persoanelor cu înalt risc pentru transmiterea infecției, capacitatea de cazare poate fi extinsă. Direcția de Sănătate Publică va asigura personalul medical și materialele dezinfectante.

În prezent, la Buzău, 17 persoane se află în vizorul Direcției de Sănătate Publică. Este vorba despre chinezi dar și buzoieni care s-au întors din China.

Cinci persoane sunt în carantină încă de la finele lunii trecute, iar starea lor de sănătate este bună, nicio persoană nu a prezent simptome specifice coronavirusului iar zilele trecute, 12 chinezi au ajuns în județul Buzău, și aceștia intrând în carantină. Dintre aceștia, 9 sunt la Pârscov, iar 3, la Buzău.