Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu a desfăşurat joi, un exerciţiu în Gara CFR Sibiu. Scenariul a presupus intervenția în cazul unui accident feroviar, respectiv deraierea unui vagon, urmat de izbucnirea unui incendiu la un tren de mare viteză aparţinând CFR Călători, care transporta 40 de persoane.
„Conform scenariului, 20 dintre călătorii care se aflau în ultima garnitură a trenului, au rămas blocaţi în urma deraierii şi răsturnării acesteia. Incendiul s-a manifestat iniţial la locomotiva trenului, apoi s-a extins rapid la vagonul de călători, iar din cauza fumului dens şi a imposibilităţii de a ieşi aceştia au fost surprinşi în interior şi salvaţi de salvatorii sibieni.De asemenea, s-a avut în vedere faptul că unul dintre pasagerii din garnitura afectată a călătorit în Italia şi astfel a fost transportat în condiţii de maximă siguranţă la unitatea spitalicească în vederea efectuării investigaţiilor specifice”, spun cei de la ISU Sibiu.
Cele mai citite articole
Au fost mobilizaţi peste 60 de pompieri militari cu doua autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de transport victime multiple, trei autospeciale de serviciu, o autospecială de cercetare CBRN şi două autospeciale de descarcerare. Exerciţiul a fost coordonat de şeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu.
„Exerciţiul a avut drept scop principal verificarea unor aspecte care vizează planificarea, organizarea, coordonarea, conducerea şi desfăşurarea intervenţiei precum şi modul de cooperare cu instituţiile de sprijin cu rol secundar şi anume Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Municipiului Sibiu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu şi Poliţia Locală Sibiu. Coordonarea integrată a tuturor capabilităţilor a fost realizată de inspectorul şef colonel Cosmin Balcu, în calitate de comandant al acţiunii, iar conducerea în teren a forţelor a fost realizată de comandantul intervenţiei, domnul prim adjunct al inspectorului şef, maior Lucian Trefaş”, au mai transmis reprezentanții ISU Sibiu.