Polițiști din cadrul Poliției Locale Onești, împreună cu polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Onești, au desfășurat, în această dimineață, o nou acțiune cu scopul decongestionării parcărilor din oraș, sufocate de mașinile expuse spre vânzare.
Acțiunea a vizat mașinile pe care samsarii auto le au expuse spre vânzare în parcarea publică de lângă supermarketul Penny, de pe strada Trotușului.
Tuturor mașinilor expuse spre vânzare în acel loc le-au fost puse în geam notificări prin care li s-a atras atenția samsarilor auto că “constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională și, după caz, ridicarea sau blocarea autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Onești.”
Potrivit prevederilor art. 16 din Regulamentul privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Onești, în cazul în care proprietarii acestor mașini nu vor elibera parcările ocupate abuziv, aceștia riscă amenzi de la 500 la 1.000 de lei – persoanele fizice, și de la 700 la 1.500 lei – persoanele juridice.
Astfel de acțiuni se vor desfășura constant în perioada următoare, urmând exemplul acțiunii polițiștilor rutieri de anul trecut, prin care a fost eliberată o întreagă bandă de circulație de pe strada Tineretului.
De curând, Primăria Onești a amenajat lângă Oborul Săptămânal (ieșirea din oraș spre Bacău), o parcare dedicată atât mașinilor expuse spre vânzare pe domeniul public, cât și tirurilor și camioanelor.