FOTO: Tradiții cu suflet, cu mici pictori, muzicieni și sportivi

de WTA.ro

Vizitele elevilor de la Liceul Vocațional de Artă în Sala de tradiții militare din cadrul Cercului Militar Târgu-Mureș, găzduiți cu drag de Asociația „Regina Maria”, și-au propus să fie și mai atractive pentru cei mici, ele devenind întâlniri ale școlarilor nu doar cu tehnica militară, ci și întâlniri interactive, pentru a răspunde la întrebările copiilor legate de tema fiecărei reuniuni. Întâlnirile au o tematică diversă, în pas cu evenimentele istorice sau culturale, cu sărbătorile naționale, ascultând cu atenție dorințele celor mici cu privire la derularea proiectelor pentru elevi.

După ce am aniversat Ziua Culturii Naționale rememorând împreună cu elevi și părinții lor poezia patriotică eminesciană, versuri dedicate oștirii române, am continuat cu noi forțe și noi clase de elevi concursurile permanente ce au drept temă desene-portret reprezentând însemnate figuri istorice, având sprijinul inimoasei profesoare pentru activități extrașcolare, Carmen Socol. Pentru luna martie, micii noștri eroi au mai avut o misiune, mai precis au cerut chiar ei să fie protagoniștii acțiunilor practice tradiționale la începutul primăverii: crearea de mărțișoare, felicitări și alte cadouri, daruri mici dar cu suflet, pentru mamele și dăscălițele lor. Daruri cu suflet pentru că universul copilăriei e creativ, inocența copilăriei află cel mai frumos simbol în alb și roșu, puritatea și puterea de a iubi fiind „armele” cu care cei mici ne surprind continuu.

Pentru ca acțiunea să se desfășoare în spațiul lor obișnuit de lucru, am fost de data aceasta noi oaspeții copiilor, în sălile lor de clasă, meșteșugind împreună. În clasele a V-a Pictură și a VI-a Muzică, fie fete, fie băieți s-au grăbit să pună în practică ideile proprii împletite cu tradițiile, bucuria creării micilor cadouri fiind însoțită de vechi legende și povești adevărate cu privire la mărțișoare ziua de 8 Martie. Ora cu clasa a VI-a Muzică a fost în ritm de note muzicale, la pian luând loc rând pe rând mulți dintre elevi, întregind cu frumoase arii o atmosferă magică. Am uitat pentru o clipă de poezia dedicată oștirii române pentru a marca și faptul că, la 1 Martie, îl aniversăm pe autorul „Amintirilor din copilărie”, Ion Creangă. Cel mai potrivit loc pentru a vorbi despre despre Nică și năstrușniciile sale, în timp ce degețele preocupate fie alergau pe claviatura pianului, fie meștereau, micii artiști găsind un răstimp și pentru confecționarea de semne de carte cu mesaje scrise, îndemnuri la lectură.

În încheiere, înainte de a ne relua rolul de gazde la Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria”, amintim că deosebită a fost și întâlnirea anterioară, cu micii dar merituoși sportivi antrenați de cunoscutul Traian Dumbrăvean Katai. O întâlnire specială în sala de tradiții militare, antrenorul micilor karateka fiind în același timp cadru militar activ, purtând uniforma bleu jandarm. Sosiți împreună cu părinții lor, și copiii și adulții s-au întrecut în a reda versurile „Scrisorii III” și „Ce- ți doresc eu ție, dulce Românie”, apoi am vorbit despre anul în curs, când sărbătorim 75 de ani de la sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial, tema centrală a viitoarelor întâlniri.

Cele mai citite articole

Lia VINȚELER,

Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” Mureș

 

Post-ul FOTO: Tradiții cu suflet, cu mici pictori, muzicieni și sportivi apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Cele mai citite articole