Groapa de gunoi din Dealul Lupacului are o soră la Moldova Nouă! Tot neconformă!

de WTA.ro

modelmic

Despre programele dispuse de Ministerul Mediului privind închiderea depozitelor de deşeuri neconforme și preocuparea pe care ar trebui să o aibă primăriile pentru depunerea cererilor de finanţare în realizarea acestor obiective, s-a bătut multă monedă, a curs multă cerneală cum ar spune unii. În schimb, părerea noastră este că s-a bătut apa în piuă, asta pentru că ceea ce se întâmplă în realitate depășește cu mult sfera înțelegerii fenomenului și a lobby-ului făcut de gulerele albe.

După ce autoritățile s-au sesizat în privința cantităților mari de deșeuri care „zac“ de mai multă vreme pe platforma haldinei închise de ani de zile de pe Dealul Lupacului din Reșița, o situație similară ar putea fi cea de la fosta haldină de gunoi din Moldova Nouă. Pe această platformă se depozitează gunoiul adunat din județul Caraș-Severin de către operatorul de salubritate S.C. Ionela SRL. Practic, fosta haldină unde operează „Ionela“ ar constitui un soi de stație de transfer, tonele de gunoi urmând să fie transportate la centrul de colectare al deșeurilor de la Halânga, județul Mehedinți. Doar că acest lucru nu se întâmplă în termenul prevăzut de lege, iar transferul către centrele de colectare din țară se realizează tot mai greu.

Cât privește deschiderea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac … noapte bună!

Revenind la situația de la Moldova Mouă, atunci când în curtea ta, pe o platformă neconformă/neavizată se află sute de tone de gunoi – se estimează în jur de 200 de tone de deșeuri cantitatea în acest moment – cu siguranță nu mai vorbim de o locație de transfer, ci de o posibilă bombă ecologică. Să fie oare legal ca aceste sute de tone de deșeuri să „hiberneze“ în imediata apropiere a orașului Moldova Nouă? De ce nu se efectuează transportul acestora de către operatorul amintit la Halânga? Cărui fapt se datorează interdicția primită de operator de a mai transporta deșeuri către Centrul de Colectare a Deșeurilor din Mehedinți? Este posibil ca levigatul nociv dizolvat din gunoiul acestui depozit de deșeuri să ajungă în Dunăre, dat fiind că platforma nu e situată la mare depărtare de fluviu?

26334324-564e-4362-9b85-59c506fd7823

Am încercat să dialogăm cu Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă, principala comunitate care ar trebui să fie alertată de situația acestei haldine. „Punctual cunosc situația și faptul că operatorul din Moldova Nouă are contract și cu alte UAT-uri de pe raza județului Caraș-Severin. Noi verificăm lunar situația pe teren, dar nu am întâlnit până acum o situație care să iasă din normalitate. Voi trimite o echipă din cadrul Primăriei Moldova Nouă pe acea platformă de transfer, unde se transportă deșeurile din județ, să vedem dacă se respectă toate normele, iar dacă vom constata neconformitățile despre care vorbiți vom fi primi care vom sesiza instituțiile abilitate sau vom lua măsuri pentru că eu îmi doresc foarte mult ca Moldova Nouă să devină un oraș curat și civilizat. La verificările făcute de noi la operatorul amintit nu au existat mai mult de 40-50 de tone de rezervă de transfer de deșeuri. În ceea ce privește levigatul care ar putea ajunge în Dunăre, platforma se află la o distanță de 200 – 300 de metri de malul fluviului. Noi până acum nu am primit sesizări pe marginea acestei situații. Treaba noastră este să protejăm Dunărea, însă din păcate nu este o situație singulară, trebuie ca oamenii să știe că deșeuri ajung în Dunăre și din aval, produse de alte state considerate moderne și civilizate. Apreciem că există interes pentru protejarea Dunării, dar m-aș fi bucurat ca reclamațiile despre neconformități să ajungă și la noi la Primărie, unde avem un aparat specializat pentru preluarea și rezolvarea acestora“, a declarat primarul orașului din Clisura Dunării, Adrian Torma.

Vă reamintim că România a fost condamnată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru neîndeplinirea Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deşeuri. 68 de gropi de gunoi neconforme erau în continuare deschise în 2019, deşi România avea obligația de a le închide şi a le ecologiza până la 16 iulie 2009!! CJUE a reiterat ideea că statele membre ale Uniunii Europene au obligaţia de a recupera şi a elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană şi mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deşeurilor.

Diana RADU