Horia Teodorescu a fost reales azi în cadrul ședinței organizației PSD Tulcea în funcția de președinte al organizației. La ședința la care au fost prezenți 207 delegați din județ a participat ca invitat și fostul premier Sorin Grindeanu, alături de parlamentarii tulceni și delegați din tot județul. La finele ședinței, în cadrul conferinței de presă Teodorescu a anunțat oficial că va candida pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean.”Sunt multe proiecte demarate, proiecte ce trebuiesc duse la bun sfârșit, multe investiții pe fonduri europene la care am muncit foarte mult inclusiv la partea mai puțin vizibilă, cea care contează, munți de hârtii, mii de ședințe, nu alerg după altă funcție, un alt mandat de parlamentar, sunt preocupat de dezvoltarea județului”a declarat Horia Teodorescu.
Tot in cadrul ședinței PSD, Dumitru Mergeani a fost ales președinte executiv iar Lavinia Vizauer secretar executiv al organizației județene.
Senatorul Eugen Teodorovici a declarat ca nu susține o eventuală moțiune de cenzură.