Dacă vrei să pleci într-o țară străină și ai nevoie de anumite documente oficiale, atunci trebuie să știi ce reprezintă supralegalizarea și vizarea actelor.
Poate sună ca o procedură complicată, de aceea, în cele ce urmează, îți vom prezenta pe scurt ce înseamnă, când și unde trebuie să mergi.
Ce presupune supralegalizarea actelor la ambasadă?
Supralegalizarea actelor este o procedură administrativ-juridică prin care actele tale sunt confirmate ca fiind originale și conforme cu legea. Prin supralegalizarea si vizarea actelor necesare la ambasada, calitatea semnatarului este dovedită, la fel și identitatea ștampilei sau a sigiliului.
Această procedură este necesară dacă te deplasezi într-o țară care nu face parte din Convenția de la Haga, sau care nu a semnat un tratat bilateral cu România, în privința recunoașterii actelor. Printre astfel de țări se află Emiratele Arabe Unite, Egipt, Kuweit, Indonezia, Algeria, Siria, Irak și Nigeria.
Reține că supralegalizarea este diferită de apostilare, care se folosește în situații diferite și necesită avizul altor instituții competente! Supralegalizarea actelor este mai complexă și implică documentele originale, copiile legalizate sau traducerile acestora.
În ce situații ai nevoie de supralegalizarea actelor la ambasadă?
- Dacă vrei să studiezi într-o țară străină și ai nevoie de recunoașterea unor documente sau de echivalarea studiilor
- Dacă vrei să muncești în străinătate și ai nevoie de recunoașterea actelor pentru contractul de muncă
- Dacă vrei să te căsătorești sau să obții cetățenie într-o altă țară
- Dacă vrei să fii antreprenor și ai nevoie de anumite acte juridice
- Pentru cazier judiciar, acte medicale, documente fiscale etc.
Care sunt actele ce pot fi supralegalizate la ambasadă?
Printre actele cele mai uzuale care au nevoie de această procedură, amintim:
- Certificatele de naștere și căsătorie
- Diplomele de licență sau bacalaureat
- Sentințe de divorț
- Caziere judiciare
- Certificate constatatoare
- Certificate de înmatriculare a societăților comerciale
Unde îți poți supralegaliza și viza actele?
Așa cum am menționat deja, procedura supralegalizării și vizării actelor la ambasadă este una destul de complexă. În funcție de caz, instituția competentă poate fi Ministerul de Justiție, Ministerul Afacerilor Externe, Camera Notarilor Publici, Ministerul Educației sau Registrul Comerțului.
Totuși, pentru a nu pierde timp, poți opta pentru serviciile unei agenții de consultanță juridică, care te va ajuta cu toate informațiile necesare și te va ghida prin toate etapele procesului de supralegalizare.