Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației a aprobat supracontractarea listelor de rezervă pentru toate tipurile de finanțări acordate zonei ITI Delta Dunării prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Este vorba de un plus de 157 de proiecte din teritoriul ITI, în sumă de 645 de milioane de lei. Aceste proiecte vizează cu precădere investiții în sectorul privat dar și investiții ce țin de eficiență energetică în infrastructura publică, iluminat public și dezvoltarea durabilă a turismului.
„Sunt proiecte finanțabile pentru care nu au mai fost bani din alocările pe axe. Alocarea fondurilor necesare pentru finanțarea acestor proiecte este un lucru extraordinar pentru Tulcea, pentru teritoriul acoperit de ITI.
Mă bucură faptul că aceste proiecte au alocare financiară pentru că asta înseamnă investiții importante generatoare de dezvoltare locală. Avem un număr important de proiecte în zona privată, unde interesul pentru fondurile europene a fost foarte mare. De asemenea, vor fi dezvoltate investiții pe sectorul public unde avem intervenții prin ITI inclusiv pe dezvoltarea turismului. Beneficiază acum de sume disponibile investiții pe infrastructură turistică de agrement în Delta Dunării, la Jurilovca, Maliuc, Mahmudia, la Sfântu Gheorghe, Chilia și Sulina.
Un lucru este cert: fără mecanismul financiar ITI Delta Dunării nu am fi avut acest volum de proiecte. Un rol important l-a avut echipa ADI ITI Delta Dunării, care a insistat pentru realizarea acestor proiecte. Sunt proiecte care aduc investiții locale extrem de importante pentru comunitățile din teritoriul ITI”, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Lista de rezervă ITI Delta Dunării pe Programul Operațional Regional 2014-2020 cuprinde proiecte privind:
*Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, 137 de proiecte în sumă de 484,11 milioane de lei;
*Sprijinirea eficienței energetice în infrastructurile publice, 12 proiecte în sumă de 55,80 milioane de lei;
*Iluminat public, 1 proiect în valoare de 5,96 milioane de lei;
*Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, 7 proiecte în sumă de 99,05 milioane de lei.