Istoria privatizarii scandaloase a unui mare combinat din România. Cum au scăpat doi sirieni apropiaţi Al-Qaeda după ce au furat miliarde de la fabrică

de WTA.ro

Istoria privatizarii scandaloase a unui mare combinat din România. Cum au scăpat doi sirieni apropiaţi Al-Qaeda după ce au furat miliarde de la fabrică

Procesul prin care ar fi trebuit să se facă dreptate în cazul devalizării foste fabrici ieşene Terom a fost finalizat joi, 19 decembrie, de Curtea de Apel Bucureşti. Dintre cei 8 inculpaţi din dosar, doar doi au fost condamnaţi, în cazul celorlalţi judecătorii constatând că faptele s-au prescris.

Cea condamnată, Viorica Zlate, fostul director al Terom, a fost deja încarcerată. Beneficiarii direcţi ai devalizării fabricii, Ammar şi Hasan Nanaa au fost şi ei judecaţi, primul fiind condamnat la 11 ani şi 6 luni de închisoare, iar în cazul celui de-al doilea faptele fiind prescrise. Cei doi sirieni sunt căutaţi de autorităţile române încă din 2005, ei fiind daţi în urmărire internaţională prin Interpol. 

Cei doi sunt suspectaţi că din banii pe care i-au furat de la Terom ar fi finanţat societăţi care, la mijlocul anilor 2000, erau apropiate grupărrii teroriste Al-Qaeda. 

Care au fost acuzaţiile

Dosarul devalizării Terom a fost instrumentat de structura centrală a DIICOT care a întocmit rechizitoriul în acest caz în 2010. Potrivit rechizitoriului, „Nanaa Ammar, fostul administrator SC Terom SA, Nanaa Hasan, fost acţionar majoritar al societăţii şi Nanah Ali au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ori pe care l-au sprijinit inculpaţii Zlate Viorica, fost director comercial, Vaidner Ioan Viorel, fost director general al societăţii, Inglifer Marijana, Dumitru Teodora, fost director economic, şi Shawi Mohamad. Prin infracţiunile economice săvârşite aceştia au produs un prejudiciu total patrimoniului SC Terom SA şi implicit statului, prin AVAS, în sumă de 14.097.383 de lei”, se preciza în comunicatul DIICOT.

Cele mai citite articole

În actul de acuzare anchetatorii menţionau că inculpaţii din acest dosar ar fi vândut active din patrimoniul Terom către firme pe care le controlau şi la preţuri mult inferioare valorilor reale. De asemenea, sirienii ar fi virat sume mare de bani cu titlu de „avans de marfă”, unor societăţi din Siria şi Dubai dar ar fi încheiat şi mai multe contracte de procesare păguboase Terom.

Istoria Terom

Fabrica ieşeană, care în prezent nu mai are niciun angajat, avea peste 2.000 de lucrători la momentul la care a fost privatizată de către statul român. Privatizarea a avut loc în timpul fostului premier Adrian Năstase, cei doi sirieni plătin statului român doar 500.000 de euro, obligându-se la investiţii ulterioare în societate. În patrimoniul societăţii se aflau la momentul privatizării nu mai puţin de 40 de hectare de teren, pe aproape 20 dintre acestea existând construcţii.

Primele semne că cei doi investitori sirieni nu intenţionează să transforme Terom într-o societate profitabilă au fost date de neplata salariaţilor. Mai apoi a început decăderea, angajaţii fiind concediaţi şi firma spoliată de fraţii Nanaa. La momentul demarării investigaţiilor, DIICOT descoperise că cei doi sirieni ar fi „spălat” peste 20 de milioane de euro prin intermediul Terom, folosindu-se şi de o bancă despre care, la acel s-a speculat că ar fi fost apropiată de gruparea teroristă Al Qaeda.

Citeste mai mult pe aici

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa