Nova Tv Medias
Jandarm sibian recompensat de U.S. Army.
Joi, 13 februarie, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a avut loc ceremonialul de decorare a Contingentului 11 jandarmi ,,Sarmizegetusa Regia”, care a participat la misiunea Resolute Support, din teatrul de operații Afganistan. Plutonierul adjutant Apetrei Dumitrel din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu se află printre cei cărora Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, le-a înmânat ,,Emblema de onoarea a MAI cu însemne de război”.
Pentru modul cum și-a îndeplinit misiunea, jandarmul a fost recompensat de către Armata Statelor Unite ale Americii cu medalia SUA ,,Army Achievement Medal”. Plutonierul adjutant Apetrei Dumitrel a participat în perioada februarie-septembrie 2019 la misiunea NATO Resolute Support, în teatrul de operații Afganistan unde și-a îndeplinit cu responsabilitate misiunea de luptător (Guardian Angels), contribuind astfel la procesul de înfăptuire a păcii în zonă.
Foto: Jandarmeria Sibiu
Articolul Jandarm sibian recompensat de U.S. Army apare prima dată în Nova Tv Medias.