Pe Jeno Major mulți dintre sibieni îl știu de pe scena Teatrului Gong acolo unde, de mai bine de 25 de ani, dă viață păpușilor, spre bucuria copiilor. Nu sunt mulți, însă, cei care știu că mai are o pasiune pe care a descoperit-o în urmă cu câțiva ani și pe care o face la fel de bine ca actoria. Este vorba despre fotografie. Se descrie a fi un fotograf solitar, care iubește natura și care fotografiază în mare parte peisaje. Sutele de premii, expozițiile personale, dar și reacția pe care o au oamenii atunci când îi văd fotografiile îi certifică talentul și îi înnobilează pasiunea. Pentru că Jeno Major este un fotograf pasionat. Se vede în fotografia lui, în orele la care fotografiază, în miile de kilometri pe care îi parcurge, în răbdarea cu care așteaptă momentul potrivit și se vede în ochii lui atunci când povestește despre fotografie.
Fotografiile lui sunt picturi ale realității, peisaje incredibile surprinse la momentul oportun cu clicul perfect, după cum povestește chiar el. Jeno Major este actor al Teatrului Gong de mai bine de 25, iar de cinci ani este fotograf, unul pasionat. Părul și barba lăsate să crească îi trădează latura de artist. S-a născut și a trăit în Sibiu fără a avea bunici sau rude la țară.
„Abia acum încep să cunosc viața la țară, prin fotografie”, spune el.
Până în urmă cu cinci ani nu se gândea că va ajunge fotograf, din contră, era un pescar dus în natură de tatăl său, încă din pruncie.
„Am fost pescar înainte și mergeam des la pescuit, natura mi-a plăcut dintotdeauna. Tata mă ducea încă de când eram foarte mic. Mergeam cu el la pescuit și stăteam undeva în fân până termina el. Aparatul îl foloseam doar să-mi fotografiez capturile. La un moment dat m-am lăsat de pescuit și probabil aveam nevoie de o nouă pasiune. Fotografia a izbucnit pur și simplu, nu știu, de undeva din străfundurile mele, habar nu am. Și eu mă întreb cum s-a întâmplat. Cinzeci de ani nu am avut treabă cu fotografia și dintr-o dată iau premii și am propriile expoziții”, povestește Jeno.
Primul aparat de fotografiat nu a fost unul profesionist, ci unul pe care și l-a permis. Cu el a început să umble pe dealuri și prin munți și să facă poze. Își amintește că, la un moment dat, a ajuns pe un munte, undeva în Bucovina. Habar nu avea unde se află. O altă persoană de pe munte l-a întrebat dacă este fotograf profesionist. A răspuns că nu. Deși a fost privit ciudat, pentru că doar un pasionat se putea afla la primele ore ale dimineții pe Rarău (pentru că acolo era) pentru a prinde răsăritul, i s-a menționat pentru prima dată numele de Sorin Onișor și i s-a povestit de workshop-urile acestuia. Onisifor este un fotograf român cu o mare audiență, mai ales pe site-urile de socializare, care ține diverse workshop-uri pe teme de fotografie. Numele i-a rămas întipărit în minte, dar nu a fost să-l întâlnească decât după un an de zile, când a mers în Maramureș pentru a participa la un workshop de-al său. Deși s-a împrietenit cu fotograful, a fost singurul seminar la care a mers. A preferat să fie autodidact. A învățat tot ce ține de fotografie de pe internet și citind cărți.
Spune că îl ajută și latura de artist, pentru că el reușește să vadă frumosul și potențialul în orice. Vede cadre mergând pe stradă sau cu mașina. Vede o casă, o biserică, un copac, o floare și știe că într-o zi, când lumina va bate într-un anumit fel, acolo se va putea face o fotografie frumoasă.
„Mi s-a întâmplat să plec la Fundătura Ponorului și să ajung în Toscana”
„Mi s-a întâmplat să plec la Fundătura Ponorului și să ajung în Toscana”Jeno Major spune că nu trece o zi fără să facă ceva legat de fotografie.
„Nu trece o zi, nici măcar o zi fără să fac ceva legat de fotografie. Dacă este vreme urâtă afară și nu pot ieși să fac poze, atunci editez sau mă uit după noi informații pe internet. Ai mei când mă sună nici nu mă mai întreabă ce fac. Deja știu”, spune Jeno.
În marea majoritate a cazurilor nu-și propune o destinație. Spune că de multe ori i s-a întâmplat să plece într-o direcție și să ajungă în cu totul alta.
„Mi s-a întâmplat să plec la Fundătura Ponorului și să ajung în Toscana. Scot degetul pe geam și încotro bate vântul, acolo mă îndrept. Dacă se întâmplă să am o destinație, plec și cu două zile înainte”, spune fotograful.
Majoritatea fotografiilor făcute de Jeno sunt peisaje, pentru că adoră natura. Îi plac copacii solitari, ceața, răsăriturile și apusurile și mereu caută sau așteaptă momentul perfect pentru a apăsa butonul aparatului. Își amintește cum, în urmă cu câteva zile, a reușit să surprindă două lebede pe Olt, într-un moment de apropiere.
„La Glâmboaca, pe Valea Oltului am fost săptămâna trecută și am făcut o poză extraordinară cu două lebede. Am stat acolo un ceas până am prins cadrul perfect. Am avut și noroc că a bătut vântul și a limpezit atmosfera. Munții se vedeau spectaculos. Apropierea lebedelor a durat doar două secunde, dar am reușit să le prind. După acel moment nu s-au mai apropiat. Contează foarte mult să apeși butonul la momentul potrivit.
A fotografiat întreaga lume, dar România este unică
A fotografiat întreaga lume, dar România este unicăA fotografiat în multe locuri de pe planetă. Europa a văzut-o aproape toată prin obiectiv. Doar în Marea Britanie și Portugalia nu a ajuns, în rest a văzut-o pe toată, inclusiv țările nordice. A ajuns în Himalaya, în Maroc, în Nepal, în China, în India. Cea din urmă l-a impresionat în mod deosebit datorită contrastelor și a mâncării.
„De India ori de îndrăgostești, ori nu vrei să o mai vezi vreodată. Când am coborât din avion m-a lovit căldura și mirosul. Un miros de condimente amestecat cu urină. Este o țară cu multă culoare și contraste. Pe distanțe scurte vezi de la sărăcie la bogăție și invers. Este șocant, dar eu unul m-am îndrăgostit de India și de mâncarea de acolo. Mâncarea de pe stradă nu din restaurante”, povestește Jeno.
Spune că fiecare țară este frumoasă în felul ei și peste tot poți face fotografii spectaculoase.
„Poți să nu reușești să vezi frumosul, dar asta nu înseamnă că el nu există. ”
După ce a văzut mare parte din această lume, Jeno spune că Slovenia este o țară unde se întoarce mereu cu plăcere, o bijuterie de țară, dar că România este unică.
„Sunt locuri minunate la noi în țară, dar dincolo de asta, suntem speciali pentru că, la noi, încă se mai păstrează tradițiile. Unde mai vezi tu în lumea asta arhaic, țărani, căruțe cu fân, brișcă, port popular, slană, biserică, rugăciune. Nu mai vezi așa ceva nicăieri în lume. Cât mai avem toate astea, trebuie să ne bucurăm de ele. Nu știm cât vor mai dura și la noi”, mai spune Jeno.
Povestește cu entuziasm de Fundătura Ponorului, o zonă fabuloasă în Munții Șureanu, între Hațeg și Petroșani, un loc pe care el îl cunoaște ca-n palmă cu locuitori cu tot. O știe pe tanti Măriuța, pe Gherasim, pe nea Ion. Se întâlnește cu ei de câte ori merge în zonă și-i fotografiază.
„Trebuie să stai de vorbă cu oamenii, să-i cunoști, să mănânci din slănina lor. Sunt niște sentimente acolo, o legătură care se creează. Eu sunt fotograf de peisaje. 99% din ce fotografiez eu sunt peisaje, dar dacă e un om acolo nu mă feresc să-i dau bună ziua, să intru de vorbă cu el și dacă e de acord, să intre și el în fotografie”, spune fotograful.
Are însă și un regret.
„Din cauza noastră, a fotografilor, aceste locuri devin cunoscute și, din păcate, nu se duc acolo numai oameni cu credință și cu bun simț. Să spunem că asta este partea neagră a postării acestor fotografii pe site-urile de socializare”.
Foto: Solitude
Aproximativ 200 de premii obținute
Valoarea fotografiei lui Jeno Major a fost recunoscută în ultimii ani și de specialiștii în domeniu. Actorul fotograf are în palmares în jur de 200 de premii obținute la concursuri de fotografie atât pe plan național, cât și internațional. Nu și le-a notat, deși fiecare premiu obținut este important pentru el. A promis că o va face. Fotografia lui preferată se numește „Solitude”, o fotografie preluată și de cei de la National Geographic. Are nenumărate premii obținute în țară, dar și pe plan internațional. De menționat sunt premiile acordate de Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP), dar și locul trei obținut la „35 awards” pentru fotografia de peisaj alb – negru. Este vorba despre una dintre cele mai prestigioase competiții de fotografie din lume. Poza lui a fost selectată din peste o sută de mii de alte fotografii. În momentul de față Jeno se pregătește să devină membru al Clubului de Fotografie Orizont.
„ Este incredibil atunci când sunt doar eu cu natura”
Jeno își surprinde peisajele folosind un Canon 5 Dsr și câteva obiective de la Canon, iar dintre acestea, preferatul lui este Canon 70-200 f/2.8. Spune, însă, că nu aparatul este cheia unei fotografii reușite.
„Nu poți face nimic dacă nu ai talent, iar talentul nu-l dobândești nicăieri. Îl ai în tine. Poți să-ți iei tu ce aparat vrei, dacă nu ai talent n-ai cum să vezi fotografia. Și talentul ăsta trebuie cultivat și dezvoltat”, spune fotograful.
Aparatul îl însoțește pe Jeno permanent. Și noaptea, când doarme, îl are lângă el. Nu se știe niciodată ce poate apărea – o furtună, un fulger, el trebuie să fie mereu pregătit. Spune că cele mai bune momente pentru făcut fotografii sunt cu o oră înainte de răsărit și cu o oră înainte de apus. Pot fi făcute și în restul zilei, dar pozele nu mai au același farmec.
Povestește că momentul cel mai intens este cel în care apasă clicul perfect, iar reacția oamenilor la fotografiile lui îi umplu sufletul de bucurie și îi dau putere să continue și să fie sigur că face ceea ce trebuie.
„Este incredibil atunci când sunt doar eu cu natura. Este un moment de intensitate maximă. Apoi văd cadrul și mâinile îmi tremură, parcă intru în sevraj și nu reușesc să apuc aparatul, să pun obiectivul, să pun filtrul. Știu că în 30 de secunde ceața sau raza de soare vor dispărea, iar eu trebuie să o surprind. Este un moment de adrenalină pe care trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi, altfel nu poate fi descris în cuvinte. Apoi, mă simt foarte bine când văd reacția oamenilor la fotografiile mele. Sunt recunoscut pe stradă sau de alți fotografi în locurile în care merg. Este frumos să vezi că oamenii te apreciază și îți apreciază munca”, spune Jeno, iar sclipirile din ochi săi albaștri îi arată dragostea pentru pasiunea lui.
Expune în luna martie la Teatrul Gong
Jeno Major nu este străin nici de expoziții. De-a lungul timpului a avut unele personale, dar și alături de fotograful Sorin Onișor. Pregătește o expoziție și în luna martie, în foaierul Teatrului Gong. Va fi inedită pentru că alături de el va expune și Gilbert Platinca, un pictor din Călan, care își face tablourile după peisajele fotografiate de Jeno. Fotograful crede că va fi spectaculos ca peisajele lui să fie însoțite de acele picturi.
Pentru anul 2020 nu mai are alte planuri. Spune că este imprevizibil, dar ce știe cu certitudine este că, va fotografia în fiecare zi.
„Zilnic ajung să pozez. De multe ori fug și înainte de spectacole să mai fac câte o poză, chiar dacă nu ajung decât pe Valea Hârtibaciului. Am nevoie să aud clicul aparatului, este ceea ce-mi face ziua să fie una reușită”, mai spune Jeno Major.
Povestea unei fotografii
Pentru fotografie Jeno nu ține cont de momentul din zi și din noapte la care este nevoit să plece și nu se îngrijorează niciodată de kilometri pe care trebuie să-i parcurgă. Una din întâmplările care i-au rămas în minte s-a petrecut la începutul acestui an, când se întorcea de la părinții lui din Germania. Povestește că s-a oprit la Dolomit, unde a petrecut în jur de trei zile la un refugiu în munți, doar, doar va face o fotografie. Nu a prins nimic interesant din cauza vremii ploioase și mohorâte. Înainte să plece spre România un prieten s-a uitat pe un buletin meteo și a văzut că în Cehia, la Moravia ninge. S-a decis să facă un ocol de câteva sute de kilometri și să fotografieze răsăritul de acolo, deși prietenul lui i-a spus că e nebun. A plecat la ora unu noaptea pentru a ajunge la răsărit, însă, fiind buimăcit de somn a intrat greșit pe autostradă și în loc să meargă spre Cehia a luat-o spre Ungaria. Nu mai avea timp să se întoarcă așa că a decis să fotografieze răsăritul oriunde l-ar fi prins acesta. După calculele lui ar fi trebuit să fie la granița cu România. Așa a și fost, dar când a început să se lumineze era o ceață groasă de nu vedea la 50 metri în față. Jeno s-a resemnat cu ideea că va pierde răsăritul, dar ceva s-a întâmplat. Artistul spune că parcă Dumnezeu ar fi ridicat ceața cu mâna, iar o rază de soare a început să mângâie doi copaci. A tras mașina pe banda de urgențe a luat aparatul și prins momentul. S-a ales cu un cadru de răsărit și a adăugat în palmares una dintre cele mai frumoase poze ale sale.
Cele mai citite articole
Post-ul Jeno Maior, actorul care fotografiază cele mai frumoase peisaje ale Sibiului: „Abia acum cunosc viața de la țară” apare prima dată în Turnul Sfatului Online.
