Mai bine de 9.500 persoane din județul Tulcea primesc pachete de igienă din fonduri UE

de WTA.ro

Începând cu data 29 ianuarie a fost demarata acțiunea de livrarea de pachete cu produse de igienă în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2019/2021. În județul Tulcea se vor primi pachete pentru un număr de 9.559 beneficiari.

Față de anii precedenți, Programul a suferit mai multe modificări, cele mai importante vizând categoriile de produse distribuite și categoriile de beneficiari eligibili. Pentru ca beneficiarii acestui program să fie cât mai bine informați, dar și pentru a veni în sprijinul autorităților locale, care prin serviciile de asistență socială, vor realiza distribuția efectivă a pachetelor, facem următoarele precizări cu privire la modificările cele mai importante ale programului, conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 784/2018 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate.

Începând din acest an, beneficiarii vor primi atât pachete cu alimente, cât și pachete cu produse de igienă.

În această primă fază, în județul Tulcea a început distribuția pachetelor cu produse de igienă, beneficiarii fiind informați din timp de către autoritățile administrației publice locale, cu privire la distribuția pachetelor cu produse alimentare.

Pachetele cu produse de igienă cuprind:

  • Periuță de dinți 5 buc.
  • Pastă de dinți 300 ml
  • Săpun lichid 500 ml
  • Șampon copii 800 ml
  • Șampon adulți 500 ml
  • Detergent de rufe 2700 gr.

Prin actul normativ sunt stabilite 3 (trei) categorii de persoane care au calitatea de destinatari finali ai POAD, și anume:

  1. persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare (titularii aflați în plată);
  2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilite prin dispoziţie scrisă a primarului (titularii aflaţi în plată, precum şi membrii de familie a acestora);
  3. în cazuri excepționale, *persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private), şi în alte situaţii asemănătoare, stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate.

*Situaţia temporară de vulnerabilitate va fi justificată de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul respectiv. Acordarea de sprijin persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă se va realiza numai în cazul în care există stocuri de alimente după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute la pct. 1) şi 2).

Ridicarea ajutoarelor se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnăturii de primire a pachetului cu produse de igienă de către destinatarii finali.