Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, emiterea Ordonanţei Militare nr. 6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe, formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.
Din totalul de 2.109 cazuri de infectare cu COVID-19 din România, 593 sunt din Suceava.
ORDONANȚA MILITARĂ nr. 6 din 30.03.2020
privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava
Art.1 – Se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
Art.3 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și a aprovizionării populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și
protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.
Cele mai citite articole
(2) În zona de protecție este interzisă deplasarea între localitățile din zonă a persoanelor ce aparțin altor categorii socio-profesionale.
(3) Autoritățile administrației publice locale și județene vor aduce la cunoștința persoanelor din zona de protecție obligațiile ce le revin referitoare la deplasarea și accesul în/din zona carantinată.
(4) Aplicarea măsurilor de verificare, control și acces în/dinspre zona carantinată se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naționale.
a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art.3;
b) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsurile prevăzute la art.4 și 8.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.3, 4 și 8 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.
Post-ul Municipiul Suceava și comunele limitrofe intră în carantină totală apare prima dată în Turnul Sfatului Online.