NEAMȚ: A plecat din spital și a dispărut (FOTO)

de WTA.ro

Poliţiştii caută un tânăr de 18 ani, din localitatea Dochia, care a părăsit spitalul din Roman și nu a mai revenit.

La data de 16 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un tânăr de 24 de ani, din localitatea Dochia, cu privire la faptul că, fratele său OLTEANU IRINEL VASILE, de 18 ani, a părăsit unitatea medicală din Roman, unde era internat și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălţime – 1,80 m, greutate – 75 de kilograme, constituție atletică, faţa ovală, bărbie ascuţită. Tânărul prezintă o cicatrice pe partea dreaptă a nasului.

La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu un hanorac gri, blugi gri, fiind încălțat cu boncanci negri.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

Post-ul NEAMȚ: A plecat din spital și a dispărut (FOTO) apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.

Te-ar putea interesa