NEAMȚ: Acțiune de amploare în Piața Centrală din Târgu-Neamț (FOTO)

de WTA.ro

Ieri, 2 martie, în intervalul orar 10.00-14.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică în colaborare cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, la care au fost cooptați și reprezentanții altor instituții, în bazarul și piața agroalimentară din orașul Tîrgu-Neamț.

Prin desfășurarea acțiunii preventiv-reactive s-a urmărit asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor, pentru prevenirea activității infracționale și creșterea vizibilității elementului polițienesc în zonele cu risc criminogen ridicat, vizând, cu precădere și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

În cadrul acţiunii, polițiștii au efectuat verificări și controale de specialitate la 43 de obiective economice și au legitimat 70 de persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale, dintre care 12 la Legea 12/1990.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 22.235 de lei.

De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 480 de lei precum și suma de 4.728 de lei, susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.

Activitatea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț, Oficiului pentru Protecția Consumatorului, Oficiului Județean de Zootehnie și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

De asemenea, în activități au fost angrenați criminaliști, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț, pompieri și jandarmi.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru menținerea unui climat optim de siguranță și descurajarea comiterii unor fapte ilicite.

Post-ul NEAMȚ: Acțiune de amploare în Piața Centrală din Târgu-Neamț (FOTO) apare prima dată în Stiri-Neamt.ro.