Un accident grav a avut loc pe calea ferată, la primele ore ale dimineții.
Potrivit autorităților, în jurul orei 7,40, prin SNUAU 112 a fost anunțată prezența unei persoane decedate pe secția CF 310, Timișoara – Arad.
Cei de la poliția transporturi feroviare s-au deplasat la fața locului, unde au constatat prezența unui bărbat de aproximativ 20 de ani, accidentat mortal în zona podului CFR care traversează râul Mureș, la km feroviar 53 + 700m, în gabaritul liniei de cale ferată.
În urma primelor verificări s-a constatat că la momentul sesizării, bărbatul era decedat, fiind accidentat mortal în cursul nopții. Victima este un tânăr de 19 ani, din Arad.
Circulația feroviară pe secția CF 310 (Arad – Timișoara) este momentan închisă. Cadavrul va fi transportat la SJML în vederea efectuării autopsiei, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.
Foto: arhivă
The post NEWS ALERT: Tânăr ACCIDENTAT MORTAL de tren în Arad appeared first on NewsAr.ro.