O sănătate orală mai bună în 3 pași simpli

de WTA.ro

Sănătatea orală se referă la starea generală de igienă a cavității bucale (dinți, gingii, limbă) și la lipsa patologiilor de la acest nivel. Există o strânsă legătură între starea de sănătate a danturii și cea a organismului per total, cele două fiind interdependente, astfel că adoptarea unei rutini corecte de îngrijire a danturii te va proteja împotriva multor altor probleme de sănătate, nu numai a celor stomatologice. 

Vestea bună este că adoptarea unei rutine de îngrijire a danturii nu reprezintă un obiectiv greu de îndeplinit, iar odată implementată, aceasta îți va aduce numeroase beneficii care te vor motiva să continui. 

Există trei pași simpli pe care îi poți urma.

Periază-ți dinții de cel puțin două ori pe zi

Periajul dinților este primul pas din rutina de curățare și este foarte important să fie executat corect. Astfel, trebuie să ții cont de câteva aspecte:

  • Durata periajului trebuie să fie mai mare de două minute;
  • Mișcările trebuie să fie cât mai puțin agresive, chiar blânde, și să fie realizate scurt și repetitiv;
  • Periajul este de preferat să fie început mai întâi pe suprafața exterioară a dinților de sus, apoi a celor de jos și să se continue cu suprafețele interioare ale dinților, apoi cu cele ocluzale și, la final, să se curețe suprafața limbii.

De asemenea, este important să discuți cu medicul stomatolog despre ce tip de periuță ți se potrivește și să te asiguri că optezi doar pentru gama de produse adaptate nevoilor tale, întrucât acest aspect se va reflecta în starea ta de sănătate orală.

Îndepărtează orice urmă de placă restantă 

Efectuarea unui periaj corect este, poate, cel mai important pas din rutina de curățare. Chiar dacă acesta a fost executat în mod corect, există mari șanse ca în spațiile interdentare sau în cele aflate între gingie și dinți să rămână placă dentară.

Cele mai citite articole

Pentru a evita apariția patologiilor dentare ca urmare a agresiunii plăcii, este crucial ca periajului să i se alăture un pas suplimentar. Această operațiune suplimentară de curățare poate include unul sau (de preferat) mai mulți pași din următorii:

  • Clătirea cu apă de gură – tipul de apă de gură folosit este bine să fie ales împreună cu medicul stomatolog;
  • Folosirea aței dentare – facilitează pătrunderea în spațiile greu accesibile (de exemplu, spațiile interdentare);
  • Folosirea dușului bucal – când vine vorba de dusuri bucale, acestea pot fi preferate în locul aței dentare, datorită eficienței lor în îndepărtarea resturilor alimentare într-un mod mai blând și cu riscuri mai mici de lezare a gingiilor. 

Consultă medicul stomatolog în mod regulat

Cu toate că poate părea un pas evident sau, din contră, poți crede că un consult stomatologic este necesar doar în cazul apariției unei patologii dentare, este important ca acesta să fie inclus în lista sfaturilor pentru o sănătate orală mai bună.

De multe ori, există afecțiuni stomatologice al căror debut poate trece ușor neobservat, din cauza lipsei unei simptomatologii care să atragă atenția asupra sa. Astfel, este important să nu sari peste consultațiile programate, chiar și în cazul în care consideri că nu suferi de vreo afecțiune stomatologică, la momentul respectiv. 

De asemenea, în timpul unui consult, medicul stomatolog te poate întreba despre rutina ta de curățare, poate aduce modificări la aceasta sau poate oferi sfaturi cu privire la tehnica de periaj și produsele folosite.

Astfel, un periaj efectuat corect, o îndepărtare suplimentară a plăcii restante și seriozitatea în frecventarea consulturilor medicale stomatologice sunt trei pași simpli, dar extrem de eficienți pentru a-ți menține o sănătate orală optimă. Dată fiind legătura dintre igiena orală și starea de sănătate a organismului ca întreg, beneficiile menținerii sănătății orale sunt cu atât mai multe. 

Sursa foto: Shutterstock

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa