Parc nou, la Liceul ”Lazăr Edeleanu” din Năvodari. Primăria a alocat fondurile necesare

de WTA.ro

Primăria Năvodari anunță că Liceul ”Lazăr Edeleanu” va avea un nou parc.

„Elevii și-au dorit foarte mult acest parc și de aceea era firesc ca ei să decidă care sunt necesitățile lor și cum să arate locul. Noi i-am ajutat cu sfaturi, cu specialiști și cu partea de finanțare. După ce s-a stabilit proiectul final, am alocat Liceului Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” toate fondurile necesare pentru ca instituția să facă achiziția de lucrări, execuție, tot ce este nevoie pentru amenajarea noului parc”, a declarat primarul Florin Chelaru.

În urma discuțiilor dintre primar, reprezentanții elevilor Liceului ”Lazăr Edeleanu”, cadre didactice și conducerea instituției de învățământ, s-a ajuns la o variantă finală, care a fost proiectată și în curând va intra în execuție.

Potrivit proiectului, parcul va avea zone de spații verzi cu gazon rulouri, sistem de irigare, alei bordurate, mobilier urban modern.

De asemenea, în momentul de față se lucrează la soluții tehnice pentru ca parcul să beneficieze de acoperire internet wireless de mare vitează.

Sursa: Primăria Năvodari