Piese vestimentare pe care trebuie să le ai în vedere în această toamnă

de WTA.ro

Niciodată nu este prea devreme să începi să te gândești la idei de ținute pentru zilele mai răcoroase. Multe dintre piesele noastre preferate de toamnă sunt de tranziție, ceea ce le face soluții vestimentare inteligente în care să investești în orice moment. Vara sărbătorim zilele luminoase cu ținute mai strălucitoare, dar când zilele încep să se răcească, ne întoarcem de obicei la hainele mai groase, la imprimeurile în carouri și la o paletă de culori mai atenuată. 

Să te îmbraci pentru toamnă nu este niciodată atât de simplu pe cât pare la prima vedere. În momentul în care ai renunțat la rochiile de vară, vremea se poate întoarce împotriva ta cu un val de căldură neașteptat. Septembrie și octombrie sunt unele dintre cele mai imprevizibile luni din punct de vedere al vremii, așa că trebuie să fii pregătită.

Toate articolele vestimentare pe care le vei găsi mai jos pot fi ușor de purtat și asortat, astfel încât vei putea crea multe versiuni ale acestor piese basic de toamnă. Iar basic nu trebuie să fie plictisitor. Poți amesteca culori mai vii cu paleta cromatică de toamnă care domină acest sezon. 

Continuă să citești pentru a descoperi idei de piese vestimentare de toamnă de bază și pe care vei dori să începi să le porți cât mai curând posibil.

Sacou oversize 

În fruntea listei noastre se află sacoul oversize, din motive evidente. Această piesă vestimentară nu este doar veșnic la modă, ci și practică – poate fi purtată atât la birou, cât și în timpul liber, încadrată într-o ținută casual chic. În plus, este la fel de ușor să îl integrezi alături de jeansi, precum și alături de pantaloni office.

Pulover lejer

Când vine vorba de alegerea unui pulover, totul este permis: cropped și drăguț, decoltat și lung, mulat sau supradimensionat; și lista poate continua. Asigură-te doar că stilul tău este proaspăt și modern – pentru a completa ținuta gândește-te la accesorii simple pentru un aspect relaxat, mai degrabă decât la ceva prea elaborat. Puloverul cambrat din tricot reiat de la Resense este extrem de potrivit pentru această perioadă: nu este nici prea gros, nici prea subțire, prezintă decupaje interesante, iar croiala slim fit permite adăugarea cu ușurință a unei jachete, în zilele mai răcoroase. 

Rochie maxi cu imprimeu

Rochia maxi cu imprimeu este un must-have al garderobei de toamnă, pur și simplu pentru că este atât de trans sezonieră. Nuanțele de toamnă și lungimea perfectă o fac deosebit de versatilă – susține-o cu o pereche de cizme până la genunchi odată ce vara s-a terminat. Iar cum sezonul evenimentelor este încă în desfășurare, îți prezentăm mai jos un model perfect dacă ești în căutarea unei rochii de botez de toamnă. 

Cămașa albă

Cămașa albă este întotdeauna o piesă de bază, dar sezonul acesta este chiar în vogă – caută manșete lungi și gulere cu vârf dacă vrei să te adaptezi la tendințele actuale. Poartă acum cămășile albe peste maieuri simple sau combină-le cu fuste midi. Pe resense.ro ai la dispoziție o mulțime de cămăși albe sau cu imprimeuri, potrivite pentru ținutele tale deosebite din această toamnă. 

Pregătește-ți garderoba de toamnă cu cele mai frumoase piese vestimentare de la Resense! 

Te-ar putea interesa