Poema chiuvetei este o poezie scrisă de Mircea Cărtărescu și este inclusă în volumul intitulat “Aer cu diamante”, apărut în anul 1982. De-a lungul timpului, poezia a fost reluată și în alte volume de poeme ale scriitorului.
Realizând o parodie a mitului dragostei imposibile, poemul aparține liricii create de Mircea Cărtărescu, în care se subliniază drama romantică.
Este povestea unei iubiri dintre o chiuvetă de bucătărie și o “mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie”.
Dragostea dintre cei doi este una imposibilă, exact cu cea din Luceafărul al lui Eminescu, doar că în acest scenariu, iubirea se manifestă între două obiecte ale sub-umanului.
Castelul din poezia lui Eminescu este înlocuit cu spațiul obișnuit al bucătăriei. Acest spațiu este utilizat de obiecte metamorfozate, cu toate că ele fac parte dintr-o lume neînsemnată, ale naturii moarte.
Poema chiuvetei este o poezie postmodernistă în care se remarcă un joc de cuvinte deosebit și o interpretare a sensurilor din planul neînsuflețit în cel uman.
Mircea Cărtărescu – Poet al curentului Postmodernism
Mircea Cărtărescu reprezintă unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii postmoderniste române. Este considerat un contemporan de mare succes, fiind cunoscut atât în țară cât și în străinătate.
Debutul literar a avut loc cu poeme la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978. A debutat cu volumul intitulat “Faruri, vitrine, fotografii” la editura “Cartea Românească” în anul 1980.
Mircea Cărtărescu este poet, prozator și critic literar. Creațiile poetului au fost traduse în foarte multe limbi:
- Engleză;
- Franceză;
- Poloneză;
- Spaniolă;
Printre cele mai reprezentative volume de poezii ale lui Mircea Cărtărescu, amintim:
- “Faruri, vitrine, fotografii” (1980);
- “Poeme de amor” (1983);
- “Levantul” (1980);
- “O seară la Operă” (2009).
În ceea ce privește proza, cele mai reprezentative volume sunt:
- Visul (1989);
- Nostalgia (1993);
- Trilogia Orbitor (1996, 2002, 2007);
- Frumoasele străine (2010).
Poema Chiuvetei – Particularitățile poeziei posmoderniste
- Poezie scrisă de: Mircea Cărtărescu
- Curentul literar: Postmodernismul
- Anul apariției poeziei: 1982
- Volumul de poezii: Poemul este inclus în volumul de poezii intitulat “Aer cu diamante”
- Tema poeziei: Dragostea imposibil de împlinit, evidențiată într-o manieră originală.
Poema chiuvetei
într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
– stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.
dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
… cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată…
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.
Curentul literar – Postmodernismul
Opera Poema chiuvetei evidențiază trăsăturile poeziei postmoderne.
Curentul postmodernist a apărut în literatura română în a doua jumătate a secolului XX, fiind dezvoltată în anii ’80. Acest curent nu prezintă o definiție clară, dar se raportează la o mișcare literară opusă – modernismul.
În timpul regimului comunist, s-au promovat creațiile ce se încadrau în curentul modernist, fiiind unul îmbrățișat în perioada interbelică și nu s-au susținut operele scriitorilor interesați de o direcție literară nouă.
Trăsăturile definitorii ale curentului postmodernismului:
- Oralitatea este bine conturată;
- Poeziile sunt inspirate de lumea citadină contemporană;
- Distanța dintre critică și literatură este diminuată;
- Sunt asociate stiluri, genuri și specii literare;
- Stilul poetic este pus în evidență de parodie și ironie;
- Se preferă poemul concretului și al banalului;
- Narativizarea poeziei;
- Corespondența registrului ironic/ludic cu cel grav.
La nivel epistemologic, acest curent prezintă 2 aspecte importante:
- Cunoașterea își pierde rolul informativ;
- Se renunță la conceptul perfecțiunii omului superior și al dezvoltării sale spirituale prin cunoaștere.
Poemul postmodern se construiește ca o acceptare a tradiției literare, o recuperare a valorilor și nu o întoarcere în trecut. Poezia postmodernă reprezintă o conștiință a trecutului. (Ion Bogdan Lefter- poet român ce aparține curentului postmodernism)
Poema chiuvetei – Tema poeziei
Tema poeziei este reprezentată de iubirea imposibilă în care ipostaza de îndrăgostită este primită de o chiuvetă de bucătărie.
Tema pune în evidență parodierea unor idei ale poemului din trecutul literar, raportându-se la poemul Luceafărul prin conceptul iubirii dintre două ființe incompatibile.
Îmbinarea cu poezia Luceafărul se poate observa prin elementele comune cu aceasta:
- Motivul dorinței către o stea;
- Cei doi îndrăgostiți ce aparțin unor lumi diferite;
- Imposibilitatea depășirii condiției existențiale;
- Împăcarea cu propria condiție la final;
- Prezența unui fir epic;
- Existența lirismului obiectiv.
Invocația poetică către stea include un magnetism erotic. În textul liric se remarcă distanța între cele două lumi, cea cosmică a stelei și cea a centralelor din subsoluri.
Poema chiuvetei – Semnificația titlului
Titlul se constituie sub marca postmodernismului, prin asocierea unui cuvânt expresiv poetic „poema” cu unul din afara dimensiunii prozaice „chiuvetei”.
Titlul face o trimitere către clasic, dar nu parodiază o ființă divină sau face referire la un moment istoric, ci alege un element obișnuit din viața cotidiană a ființei umane.
Acesta are ca scop surprinderea cititorului în ceea ce privește poezia de iubire, titlul fiind unul sugestiv ce face trimitere la subiectul poeziei.
Poema chiuvetei – Structura compozițională a textului liric
Poezia Poema chiuvetei este construită pe patru secvențe lirice, după cum urmează:
- I Secvență lirică – Prezentarea universului cotidian și momentul apariției dragostei;
- II secvență lirică – Exprimarea iubirii chiuvetei către stea;
- III Secvență lirică – Acceptarea condiției existențiale a chiuvetei;
- IV Secvență lirică – Surprinderea vocii narative (povestea gaurei din perdea).
Descrierea Secvențelor poetice
Începutul poeziei este unul narativ, în care se surprinde idila imposibilă dintre un obiect obișnuit din lumea cotidiană (chiuveta) și un element cosmic (steaua).
Primele versuri ilustrează drama pe care o trăiește chiuveta în fața iubirii neîmpărtășite –„ într-o zi chiuveta căzu în dragoste/iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie/se confesă muşamalei şi borcanului de muştar/se plânse tacâmurilor ude.”
Următoarele versuri surprind chemările chiuvetei adresate stelei, remarcându-se parodia ritualului serenadei – “- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa/dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine”.
Aceste versuri fac trimitere la poemul eminescian – Luceafărul. La poezia eminesciană, schimbarea condiției existențiale presupunea o direcție ascendentă, iar la Mircea Cărtărescu acesta este diferită, prin ideea decăderii stelei devenind “crăiasă a gândacilor de bucătărie”.
Decăderea iubirii și durerea trăirii experienței este reliefată prin confesiunea lirică a chiuvetei către “borcanele de muștar” și “mușamaua”.
A doua parte a poeziei începe cu exclamația retorică “dar, vai”, în care se induce drama nerealizării iubirii dintre cele două entități. Cuplul incompatibil dobândește în această secvență lirică două ipostaze:
- Steaua – Strecurătoarea de supă (“steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări/căci ea iubea o strecurătoare de supă”);
- Gaura din perdea – Dacia crem (“eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste./am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată…”).
Imposibilitatea dragostei nu provine din acceptarea diferențelor dintre parteneri ca în poemul eminescian, ci reiese din aceeași sferă prozaică a celor două entități.
Condiția omului superior este parodiată prin sublinerea dorinților existențiale ale chiuvetei – “că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei/şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.”
Finalul este unul marcat de modificarea persoanei a III-a cu persoana I, postmodernismul fiind susținut de tehnicile specifice.
Limbajul artistic al textului poetic
Limbajul artistic este unul marcat de ironie, în care figura de stil dominantă este personificarea – “stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit”. Obiectele din lumea cotidiană preiau trăsături umane și devin personaje în textul liric.
Eul liric expune dragostea dintre două entități ce fac parte din lumi diferite într-o manieră specifică poeziei postomoderniste, într-o notă ironică.
Atât chiuveta cât și steaua fac parte din același gen. Cuplul reprezintă o abatere de la ideea cuplului tradițional, în care sunt implicați bărbatul și femeia.
Într-o manieră sarcastică, se constată ideea că steaua nu a dat curs chemării adresate de chiuvetă deoarece aceasta “aceasta iubea o strecurătoare de supă”.
“Ființa” de care este îndrăgostită steaua, face parte din aceeași lume a chiuvetei, fapt pentru care se induce ideea că diferența de statut nu este cauza imposibilității iubirii.
Limbajul este unul ludic, în care se utilizează construcții explicative ce nu indică nimic – “dar, ce să mai vorbim,”, „cum se pricepe şi el”.
Prozodia este sub semnul curentului postmodernist, în care:
- Organizarea versurilor este astrofică (nu sunt formate strofe);
- Măsura versurilor este variabilă.
Lirismul este unul subiectiv, în care povestitorul (gaura din perdea) utilizează verbe și pronume la persoana I singular.
Concluzii
- Poema chiuvetei surprinde în totalitate poezia postmodernistă ce aduce în prim-plan parodierea temei iubirii dintre două entități diferite.
- Realizând o parodie a mitului dragostei imposibile, poemul aparține liricii create de Cărtărescu, în care se subliniază drama romantică.
- Tema pune în evidență parodierea unor idei ale poemului din trecutul literar, raportându-se la poemul Luceafărul prin conceptul iubirii dintre două ființe incompatibile.
- Titlul face o trimitere către clasic, dar nu parodiază o ființă divină sau face referire la un moment istoric, ci alege un element obișnuit din viața cotidiană a ființei umane.
- Steaua ajunge în ipostaza unui Hyperion decăzut, ce își utilizează lumina pentru obiectele unui univers fără splendoare.
- La poezia eminesciană, schimbarea condiției existențiale presupunea o direcție ascendentă, iar la Mircea Cărtărescu acesta este diferită, prin ideea decăderii stelei devenind “crăiasă a gândacilor de bucătărie”.
- Eul liric expune dragostea dintre două entități ce fac parte din lumi diferite într-o manieră specifică poeziei postomoderniste, într-o notă ironică.
- Diferența de statut nu este o cauză a neîmplinirii dragostei, ci este vorba despre o simplă alegere.
