Vă propunem cele mai reprezentative poezii scrise de Ion Barbu, matematician și poet român. Ion Barbu este unul dintre cei mai importanți pionieri ai modernismului literar românesc.
Spiritul artistic barbian a luat naștere în punctul de suprapunere al poeziei cu matematica, din acest motiv creația lui este deosebită datorită caracterului ei ermetic sau greu de înțeles.
Viziunea poetului în ceea ce privește poezia se apropie de perspectiva unor poeți moderni ca Stephane Mallarmé sau Paul Valéry și nu de curentul general, mai exact romantismul.
Scurtă biografie a scriitorului Ion Barbu (n.1895 – d.1961)
- Dan Barbilian, pe numele său adevărat s-a născut în anul 1895, la Câmpulung-Muscel;
- Este copilul judecătorului Constantin Barbilian și al Smarandei (născută Șoiculescu);
- Încă din copilărie manifestă un talent deosebit în matematică și reușește să publice câteva contribuții de valoare în revista Gazeta matematică în perioada liceului;
- În aceeași perioadă, se dezvoltă pasiunea pentru literatură, în special poezie;
- În perioada 1914-1921, urmează cursurile de matematică la Facultatea de Științe din București, dar sunt întrerupte din cauza serviciului militar pe care trebuia să îl realizeze în timpul I Război Mondial;
- În timpul studiilor, i-a avut ca profesori și mentori mari matematicieni români, precum Gheorghe Țițeică sau Dimitrie Pompeiu;
- Între anii 1921-1924 își reia studiile în Germania, în orașele universitare Berlin și Gӧttingen;
- Își începe cariera în matematică cu prezentarea tezei de doctorat în anul 1929, iar în anul în 1942 ajunge profesor de algebră la Facultatea de Științe din București;
- După anul 1933, Ion Barbu prezintă interes pentru sfera matematicii, în special geometru și a fost reprezentant al programului inițiat de matematicianul german Felix Klein de la Erlangen;
- Barbilian a contribuit la constituirea axiomatică a mecanicii clasice și a geometriei algebrice;
- Poetul matematician Ion Barbu se stinge din viață în anul 1961, cauza fiind ciroza. Tot în același an, ultima sa lucrare în matematică, este depusă la redacție de Nicolae Radu (deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia).
Curiozități despre viața lui Ion Barbu
- În perioada liceului descoperă talentul pentru matematică și pentru poezie. În același timp îl întâlnește pe poetul și istoricul literar Tudor Vianu și leagă o prietenie de lungă durată;
- Debutul în literatură a fost realizat în urma unui pariu pus cu prietenul său, Tudor Vianu. Acesta a vrut să dovedească că un matematician poate avea spirit literar sau artistic, oricât de inflexibilă și rigidă ar fi sfera lui de activitate;
- În urma inițierii unei colaborări la revista Sburătorul, la îndemnul lui Eugen Lovinescu publică sub pseudonimul numelui bunicului său – Ion Barbu;
- Din cauza unei depresii generate de finalul relației cu o pictoriță din Norvegia, pe numele ei Helga, scriitorul Ion Barbu a devenit dependent de eter, cocaină și cafea;
- Ion Barbu a realizat pe fondul consumului de substanțe faimoasa „Riga Crypto și lapona Enigel”;
- Mai târziu, o întâlnește pe Gerda Hossenfelder și se căsătorește cu aceasta. Gerda îi oferă suport și ajutor în lupta cu dependența de stupefiante;
- Depresia ajunsese la un stadiu destul de grav și ajunge să fie internat pentru tratament la spitalul de boli mintale de la Mănăstirea Mărcuța, în apropiere de București;
- Pe lângă consumul de substanțe, Ion Barbu a mai avut o pasiune la fel de mare – femeile. Se spune că poetul se lăuda cu un număr impresionant de aventuri (4000 la număr);
- Excesul de narcotice a contribuit semnificativ la sfârșitul vieții poetului. Din cauza drogurilor a dezvoltat o ciroză, pierzând lupta cu viața în urma unei come hepatice.
Activitatea literară a poetului Ion Barbu
Tudor Vianu a împărțit opera lui Ion Barbu în trei etape, devenind ulterior, varianta clasică.
Perioada parnasiană
- Primele poezii au apărut între anii 1919 – 1920, în revista „Sburătorul”și sunt scurte și rigide ca formă dominate de o perfecțiune nepăsătoare și sobră;
- Dintre acestea, regăsim “Munții”, “Lava”, “Copacul”, “Panteism”, “Arca” etc;
- În aceste poezii, poetul prezintă forme ale florei, mediu mineralizat, reamintește de zeitățile din mitologie și descrie procese de conștiință.
Perioada baladică-orientală
- Poeziile din această etapă sunt publicate între anii 1921 – 1925, în revista “Viața Românească” și “Contimporanul” și surprinde orientarea spiritului eului către realitatea concretă a universului;
- Sunt incluse poezii precum “După melci”, “Riga Crypto și lapona Enigel”, “Domnișoara Hus”, “Isarlâk;
- Poemele din această perioadă au un caracter narativ (potrivit unei balade) ce ilustrează o lume pitorească cu influențe balcanice.
Perioada ermetică
- Poeziile au fost conturate pe conceptul miracolului creației universale, având ușoare influențe din perioada baladică-orientală și au apărut între anii 1935-1926;
- Poemele încadrate în această etapă sunt „Oul dogmatic”, „Uvedenrode”, „Ritmuri pentru nunțile necesare”;
- Operele se concentrează pe ideea de „nuntă” privită ca inițiere în procesul de creație a lumii și dorință spre atingerea absolutului.
Creația cea mai reprezentativă a lui Ion Barbu este volumul intitulat „Joc secund”, apărut în anul 1930 și marchează finalul carierei sale poetice. Poemele din acest volum sunt greu de înțeles, poetul utilizând noțiuni matematice. Din poeziile incluse în volum, amintim:
- “Din ceas, dedus…”
- “Sufletul petrecut”
- “Timbru”
- “Lemn Sfânt”
- “In memorian”
Regăsim mai jos, câteva poezii scrise de Ion Barbu ce se remarcă printr-o autenticitate stranie, profund expresivă.
Poezii scrise de Ion Barbu – Poezia „Joc secund”
- Anul apariției: 1930
- Volum de poezii: „Joc secund”
- Tema poeziei: Definirea relației dintre creație și poet
- Ideea centrală a operei: Arta reprezintă un joc secund, o realitate privită ca un univers secund.Dorința poetului este de a distanța lumea de caracterul ei material în vederea poziționării ei într-o lume superioară intitulată metaphoric “joc secund”. Realitatea pătrunde prin “oglinda în mântuit azur”, fiind o metaforă pentru gândirea creatoare.
Poezii scrise de Ion Barbu – Poezia „După melci”
- Anul apariției: 1921
- Volum de poezii/Revistă literară:“Viața Românească”
- Tema poeziei: Sensul inițierii în procesul cunoașterii- tema jocului
- Ideea centrală a poeziei: Copilul, din dorința nevinovată de a se juca, creează un descântec pentru a-l face pe melc să iasă din cochilie, fapt ce conduce la moartea acestuia. Copilul simbolizează ființa însetată de cunoaștere, aspirând la depășirea propriilor limite, iar la această încercare, acesta tulbură legile firii, neanticipând urmarea tragică a actului său.
După melci
Dintr-atâţia fraţi mai mari:
Unii morţi,
Alţii plugari,
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Uzi, peltici,
Numai eu răsar mai rău.
(Mai năuc, mai nătărău.)
Dintr-atâţia (prin ce har?)
Mă brodisem un hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci…
Când păresimi da prin lunci,
Răspândind pietriş de-albine,
Ne părea la toţi mai bine:
Ţânci ursuzi,
Desculţi şi uzi,
Fetişcane
(Cozi plăvane)
Înfăşate-n lungi zăvelci
O porneau în turmă bleagă
Să culeagă
……………………………
Punga mică de mătasă,
Iar acasă
L-am pus bine
Sus, în pod,
(Tot lângă mine),
Ca să-i cânt din când în când
Fie tare, fie-n gând:
„Melc, melc
Codobelc,
Plouă soare
Prin fâneţuri şi răzoare,
Lujerii te-aşteaptă-n crâng,
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la moşul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng…
Iarna coarnele se frâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”
Poezii scrise de Ion Barbu – Poezia „Riga Crypto și Lapona Enigel”
- Anul apariției: 1924
- Volum de poezii: Poezia este inclusă în ciclul „Uvedenrode” din volumul intitulat „Joc Secund” (1930)
- Tema poeziei: Dragostea neîmplinită și geniul feminin
- Ideea centrală a poeziei: Fiind o simplă ciupercă, dragoste semnifică pentru Riga o dorință pe care nu poate să o împlinească, el nefăcând parte nici lumii animale, nici celei vegetale. Sufletul este cel care desparte cele două regnuri, fiind o cale de cunoaștere inexplicabilă de către semenii craiului ( înțelegerea vieții și a sentimentelor).
Riga Crypto și Lapona Enigel
Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!
– Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
– Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
…………………………………..
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.
Poezii scrise de Ion Barbu – Poezia „Oul dogmatic”
- Anul apariției: 1926
- Volum de poezii: Poezia a fost publicată în revista „Cetatea literară” și a fost inclusă în ciclul „Uvedenrode” din volumul „Joc Secund” (1930)
- Tema poeziei: conceptul de „nuntă” privit ca proces de cunoaștere a lumii
- Ideea centrală a operei: Oul reprezintă simbolul imaginii increatului și al misterului “nunții” deoarece în alcătuirea lui duală se ilustrează lumea de dinaintea Genezei. Oul este imaginea lumii ce “păstrează dogma”.
Oul dogmatic
E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !
Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.
Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.
Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
……………………………….
Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă – în pacea – întâie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.
Poezii scrise de Ion Barbu – Poezia „Isarlâk”
- Anul apariției: 1921 – 1925
- Volumul de poezii: Poezia face parte din Ciclul „Nastratin Hogea la Isarlâk, Domnișoara Hus, Isarlâk„, fiind incluse mai târziu în „Joc secund„(1930)
- Tema poeziei: descoperirea sensului în procesul de iluminare lăuntrică
- Ideea centrală a operei: Cetatea reprezintă un univers neînțeles, fiind imaginea paradisiacă a Isarlâkului și este poziționată la“..mijloc de Rău și Bun” într-un echilibru absolut al celor două principii morale.
Isarlâk
La vreo Dunare turceasca,
Pe ses vested, cu tutun,
La mijloc de Rău si Bun
Pân’la cer frângându-si treapta,
Trebuie să înfloreasca:
Alba,
Dreapta
Isarlîk!
Ruptă din coastă de soare!
Cu glas gales, de unsoare,
Ce te-ajunge-asa de lin
Când un sfânt de muezin
Fâlfâie, înalt, o rugă
Pe fuisor, la zâna-în fuga…
*
– Isarlîk, inima mea,
Data în alb, ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma
– Raiul meu, ramâi asa!
……………………………
Deschideti-va, porti mari!
Marfa-aduc, pe doi magari,
Ca să vând acelor case
Pulberi, de pe luna rase,
Si-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealîk
– Deschide-te, Isarlîk!
Să-ti fiu printre foi un mugur
S-aud multe, să mă bucur
La rastimpuri, când Kemal
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime, în zecime,
Taie-în Asia grecime;
Când noi, a Turchiei floare,
Intr-o slavă stătătoare
Dăm cu sâc
Din Isarlîk!
Poezii scrise de Ion Barbu – Poezia „Timbru”
- Anul apariției: 1926
- Volumul de poezii: Poezia apare în revista „Sburătorul” cu titlul „Apropiat”, ulterior este inclusă în „Joc secund„(1930)
- Tema poeziei: Imn închinat creației cosmice
- Ideea centrală a operei: În acest poem, privirea poetului este îndreptată asupra întregii lumii, fiind uimit de lucruri: “de unda mării”, “de piatră”, încât le conferă o viață sufletească.
Poezii scrise de Ion Barbu – Poezia „Ritmuri pentru nunțile necesare”
- Anul apariției: 1924
- Volumul de poezii: Poemul a apărut prima dată în revista „Contimporanul”, mai târziu este inclusă în volumul „Joc secund” (1930)
- Tema poeziei: Comuniune cu esența universului
- Ideea centrală a poeziei: Surprinzând ermetismul creației poetului, poezia reprezintă o artă poetică, ce implică legătura dintre trei modalități de cunoaștere: prin senzații, prin intelect și prin contopirea celor două.
Capăt al osiei lumii!
Ceas alb, concis al minunii,
Sună-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister!
An al Geei, închisoare,
Ocoleşte roatele interioare:
Roata Venerii
Inimii
Roata capului
Mercur
În topire, în azur,
Roata Soarelui
Marelui.
I
Înspre tronul moalei Vineri
Brusc, ca toţi amanţii tineri,
Am vibrat
Înflăcărat:
Vaporoasă
Rituală
O frumoasă
Masă
Scoală!
În brăţara ta fă-mi loc
Ca să joc, ca să joc,
Danţul buf
Cu reverenţe
Ori mecanice cadenţe.
Ah, ingrată,
Energie degradată,
Brută ce desfaci pripită
Grupul simplu din orbită,
Veneră,
Inimă
În undire minimă:
Aphelic ( )
Perihelic ( (i )
Cojunctiv (dodo)
Oponent (adio!)
…………………………………..
III
Uite, ia a treia cheie,
Vâr-o în broasca – Astartee!
Şi întoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage porţile ce ard,
Că intrăm
Să ospătăm
În cămara Soarelui
Marelui
Nun şi stea,
Abur verde să ne dea,
Din căldări de mări lactee,
La surpări de curcubee,
– În Firida ce scântee eteree.
