98Inculpatul a urmărit prin demersul său obținerea în mod injust a unui folos nepatrimonial, în sensul continuării relației afectiv-emoționale cu persoana vătămată M.D.A, prin crearea unei dependențe morale a acesteia față de inculpat și convingerea acesteia că dacă se va comporta în sensul dorit de el nu va face publice datele pe care le deține.
Polițist trimis în judecată pentru luare de mită și alte infracțiuni
Cuprins
La data de 13 februarie 2020, ofiterii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui au finalizat cercetările iar procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui a întocmit rechizitoriul într-un dosar penal prin care a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat, agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui – Postul de Poliție Todirești, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită, două infracțiuni de șantaj, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, accesul ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p..
În fapt, inculpatul, în perioada martie – decembrie 2018, a instalat în calculatorul personal, pe care îl folosea și persoana vătămată, o aplicație de tip keylogger, utilizată pentru efectuarea capturilor de ecran pe dispozitivul instalat și pentru înregistrarea tuturor tastelor apăsate de către utilizatorii dispozitivului respectiv, și astfel a captat și interceptat în mod continuu, datele personale introduse de aceasta în calculatorul inculpatului, referitoare la conturile și parolele folosite precum și discuțiile efectiv purtate. În acest fel, inculpatul a luat la cunoștință de id-ul contului și de parola persoanei vătămate folosite de aceasta pentru logarea pe aplicația Skype pe care inculpatul, ulterior l-a accesat, fără drept, în scopul obținerii de date informatice și a transferat în mod neautorizat datele personale ale persoanei vătămate, stocate pe server, prin copierea conținutului conversațiilor, pe calculatorul personal.
Folosindu-se de datele astfel obținute, în perioada 25.10.2019 – 26.10.2019, inculpatul a exercitat acte de constrângere morală atât asupra principalei persoanei vătămate, cât și asupra unei alte persoane vătămate, pe care le-a amenințat cu darea în vileag a unor fapte ilegale care s-ar comite la locul de muncă al celor două, inculpatul afirmând totodată că deține probe care ar putea conduce la dovedirea presupuselor activități infracționale, respectiv conversații purtate între angajați, pe care le poate pune la dispoziție atât instituțiilor statului (D.I.I.C.O.T., A.N.A.F. și I.T.M.) cât și la instituții de presă.
Inculpatul a urmărit prin demersul său obținerea în mod injust a unui folos nepatrimonial, în sensul continuării relației afectiv-emoționale cu persoana vătămată M.D.A, prin crearea unei dependențe morale a acesteia față de inculpat și convingerea acesteia că dacă se va comporta în sensul dorit de el nu va face publice datele pe care le deține.
În cursul lunii martie 2019, inculpatul a solicitat și a primit de la o persoană din comuna Dumești, jud. Vaslui, o sumă de bani, în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru a nu lua măsurile legale cu privire la aplicarea de sancțiuni contravenționale privind nereguli constatate la sediul unui magazin administrat de acesta.
Dosarul va fi înaintat Tribunalului Vaslui, care urmează a se pronunţa cu privire la vinovăţia inculpatului în cauză.
Cristina Rădulescu
Cele mai citite articole
Articolul Polițist trimis în judecată pentru luare de mită și alte infracțiuni apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.