În contextul actual, aflându-ne la un pas de pandemie din cauza virusului COVID 19, autoritățile locale au luat o serie de măsuri. Victor Dragușin, primarul municipiului Alexandria, a dispus dezinfecția generalizată a unităților de învățământ, a mijloacelor de transport în comun, dar și a spațiilor publice.
În urmă cu puțin timp s-a întruni Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în cadrul căruia au fost luate o serie de hotărâri referitoare la măsuri pentru prevenire extinderii gripei de tip A și B, dar și a COVID-19. În acest sens, Primăria Municipiului Alexandria a alocat bani de la bugetul local pentru asigurarea efectuării dezinfecției generalizate în spațiile cu risc mare. Ca și măsură preventivă, s-a dispus ca, în fiecare zi, înainte de intrarea în cursă, toate mijloacele de transport în comun să fie dezinfectate, fiind montate în vederea asigurării unei igiene minime, dozatoare cu gel dezinfectant.
În ceea ce privește dezinfecția unităților de învățământ și, ținând cont de recomandările primite din partea Direcției de Sănătate Publică Teleorman, Administrația Domeniului Public a demarat în regim de urgență, începând de vineri, 6 martie, procedura de dezinfecție generală cu ”NOCOLYSE”, un produs pe bază de Peroxid de Oxigen, stabilizat cu o cantitate mică de săruri complexe din argint, aplicat prin nebulizare, procedura fiind efectuată cu aparate de tip nebulizator. Astfel, au fost realizate dezinfecții la mai multe unități de învățământ, și anume, la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, Liceul Teoretic ”Constantin Noica”, Școala Gimnazială Nr. 7, Școlii Gimnaziale nr. 6 dar și la Școala Gimnazială ”Al. Colfescu”. Acțiunea de dezinfectarea va continua atât ziua cât și noaptea, în toate unitățile de învățământ. Au mai fost alocate fonduri suplimentare din bugetul local pentru instalarea în regim de urgență a dozatoarelor pentru săpun și a uscătoarelor pentru mâini în toate unitățile de învățământ, la toate grupurile sanitare. Totodată au fost dezinfectate toate locurile de joacă din municipiu, procedura urmând a fi reluată. Astăzi, se va efectua dezinfecția inclusiv la Cinema Alexandria.
Vă recomandăm să vă informați numai din comunicatele oficiale ale instituțiilor de interes public și să respectați întocmai recomandările autorităților din sistemul de sănătate publică cu privire la măsurile igienico-sanitare individuale dar, în mod special, colective, în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor virale.
Articolul Primăria Alexandria dezinfectează autobuzele și spațiile de joacă apare prima dată în Stiri Teleorman | explozivnews24.ro.