Primăria Miercurea Ciuc atrage atenția la impozitul pe clădiri

de WTA.ro

Foto: Wikipédia

Persoanele care deţin în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinație mixtă (clădiri în care se desfăşoară activităţi economice, care includ: spaţii comerciale, birouri de avocatură, birouri notariale, spații de cazare a turiştilor, cabinete medicale, saloane de înfrumusețare, săli de sport private, etc) au obligaţia de a depune declaraţii de impunere până la 31.03.2020 la Primăria municipiului Miercurea Ciuc, Serviciul Impozite, Taxe și alte Venituri, în cazul în care acestea nu au fost declarate.

 

În cazul contribuabililor persoane fizice

Proprietarii persoane fizice ale căror clădiri nerezidenţiale sunt achiziţionate sau construite anterior datei de 31.12.2014 (5 ani anteriori anului anului de referinţă 2020), au posibilitatea să le reevalueze, deoarece în caz contrar impozitul se va calcula prin aplicarea unei cote de 2% la valorea impozabilă a clădirii.

În cazul în care au fost reevaluate, achiziționate sau construite în intervalul de 5 ani anteriori anului fiscal de referinţa, cota de impozitare la nivelul municipiului Miercurea Ciuc este de 1,2% aplicată la:

  1. a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
  2. b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
  3. c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.

 

În cazul contribuabililor persoane juridice

Persoanele juridice care deţin clădiri rezidențiale și nerezidențiale, achiziţionate, construite sau evaluate anterior datei de 31.12.2016 (3 ani anteriori anului anului de referinţă 2020), au posibilitatea să le reevalueze, deoarece în caz contrar impozitul se va calcula prin aplicarea unei cote de 5% la valoarea de impozitare a clădirii.

În cazul în care  clădirile au fost reevaluate, achiziționate sau construite în intervalul de 3 ani anteriori anului fiscal de referinţa, cota de impozitare la nivelul municipiului Miercurea Ciuc este de 1,2% aplicată la:

  1. a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă;
  2. b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă;
  3. c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă.

 

În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial.

Raportul de evaluare atât în cazul persoanelor fizice cât și juridice, se întocmește de către un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării și reflectă valoarea clădirii la 31 decembrie a anului anterior anului de referință (31.12.2019). Rapoartele de evaluare trebuie să conțină dovada că rezultatele evaluării au fost înregistrate în baza de date cuprinzând valorile impozabile ale clădirilor gestionată de ANEVAR.

În cazul persoanelor fizice, declarația de impozitare și raportul de evaluare se depun la biroul nr. 43, iar în cazul persoanelor juridice se depun la biroul nr. 125. Formularul declarației poate fi descărcat de pe pagina web a primăriei (www.miercureaciuc.ro), secția Informații de interes public/Taxe și impozite/Formulare tipizate .

Linkuri:

PF: http://szereda.ro/uploaded/tiny/files/declaratie_impozit,taxa_pe_cladiri_pf.pdf

PJ: http://szereda.ro/uploaded/tiny/files/declaratie_impozit,_taxa_pe_cladiri_pj.pdf

 

Subliniem, că în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală.

Sursa: Ziar Harghita.