Primăria Năvodari scoate la concurs 6 posturi vacante

de WTA.ro

Primăria Năvodari organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale vacante:

-1 post– educator – studii superioare de scurtă durată/ studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență (sau adeverință echivalentă) în domeniul științelor socio-umane, modul psihopedagogic, vechime în specialitatea studiilor minim 1 an – Centrul de Zi pentru Copii – Direcția Asistență Socială;

-1 post – inspector de specialitate – gradul I (secretar/recepționer) – studii superioare absolvite cu diplomă de licență (sau adeverință echivalentă) în domeniul științelor economice, vechime în specialitatea studiilor minim 3 ani și 6 luni – pe perioada postimplementare a proiectului ”Construire Centru de Afaceri” – pâna la data de 03.11.2020 – Compartiment Implementare Proiecte Fonduri Europene.

-1 post – muncitor calificat – treaptă profesională I- studii generale/medii- având calificare într-o meserie cu profil tehnic, vechime în meserie minim 5 ani- Compartiment Întreținere-Reparații.

-1 post – muncitor calificat – treaptă profesională IV- studii generale/medii- având calificare într-o meserie cu profil tehnic, vechime în meserie minim 2 ani- Compartiment Întreținere-Reparații.

-1 post – muncitor calificat – treaptă profesională II – studii generale/medii-având calificare specifică activităților de amenajare și întreținere spații verzi, cu vechime în muncă de minim 4 ani – Compartiment Spații Verzi.

-1 post – muncitor necalificat I – studii generale/medii – vechimea în muncă nu este necesară – Compartiment Ecarisaj.

Concursul se organizează la sediul Primăriei Năvodari, astfel:

– 13.11.2019, ora 10.00- proba scrisă pentru posturile vacante de: educator și inspector de specialitate gr.I;

– 13.11.2019, ora 13.00- proba practică pentru posturile vacante de muncitor calificat-tr.prof.I, muncitor calificat-tr.prof.II, muncitor calificat-tr.prof.IVși muncitor necalificat;

– interviul va avea loc în maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, respectiv a probei practice.

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Art.3 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial pentru ocuparea unui post vacant, respectiv de la data de 18.10.2019 până la data de 01.11.2019, inclusiv.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conțină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art.6 din Hotărârea Guvernului nr.286/2011, actualizată.

Condițiile generale și specifice de participare la concurs și bibliografia stabilită se afișează la sediul Primăriei Năvodari și pe site-ul  www.primaria-navodari.ro.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Năvodari și la secretariatul comisiei de concurs din cadrul Compartimentului Resurse Umane – telefon 0241/761603 sau 0241/760353.

Sursa: Primăria Năvodari