Consilierii locali reșițeni au aprobat un proiect de hotărâre ce vizează suspendarea obligației de plată a chiriei pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, precum și pentru terenurile închiriate, pe care au fost edificare astfel de spații sau terase, aflate în proprietatea municipiului Reșița, de către operatorii economici a căror activitate este suspendată în baza ordonanței militarea nr.1 / 2020 și a ordonanței militare nr. 2/ 2020.
„Suspendarea plății chiriei datorate de agenții economici se efectuează la cererea acestora, cerere ce va conține în mod obligatoriu copie a autorizației de funcționare, pentru verificarea obiectului de activitate”, se arată în proiectul aprobat de consilieri.
Cererile se depun la Registratura Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, strada Petru Maior, nr 2, etaj 3 (Bloc 800), pe mail: [email protected] sau prin fax : 0255 – 212483
Prevederea este în vigoare până la data încetării stării de urgență decretată de către președintele României.
Karina TINCUL