Premiat la București de către Asociația Comunelor din România (ACOR) cu diploma de excelență și trofeul Primar de 3 stele, edilul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sófalvi Szabolcs a ridicat, în cadrul întâlnirii primarilor de comună cu guvernanții, mai multe probleme cu care se confruntă administrațiile publice locale și locuitorii comunelor din teritoriu.
“Astăzi (n. red. luni, 17 februarie), la București am avut din nou prilejul să ridic în față premierului (interimar), vicepremierului și a unor miniștri și secretari de stat probleme cu care se confruntă comunele și evident locuitorii lor”, a postat Sófalvi Szabolcs pe pagina sa de Facebook.
Prima problemă pe care primarul comunei Sângeorgiu de Mureș a ridicat-o se referă la procedura anevoioasă de emitere a avizelor din partea instituțiilor publice. Acesta a solicitat, în consecință, și a adresat, de asemenea, câteva întrebări de bun simț: “Să fie scurtat termenul de emitere a avizelor de la instituții (multele naționale) de care avem nevoie pentru a demara investiții, proiecte și dezvoltări locale! De ce, la orice investiție pe care noi primarii dorim să o realizăm, trebuie să așteptăm luni de zile pentru a primi avizele și aprobările de la diferite instituții iar acestea duc la prelungirea termenelor de finalizare a lucrărilor?”
A doua problemă se referă la dezvoltarea unor investiții ale unor companii naționale fără consultarea administrațiilor publice locale. “Toate organele, companiile centrale (de exemplu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, CFR, Romsilva etc.) dacă execută lucrări în comune să solicite în prealabil Avizul primăriilor locale sau măcar să se consulte cu acestea pentru a nu realiza “lucrări” eronate, care sunt departe de doleanțele locuitorilor”, a fost a doua solicitare a primarului.
A treia problemă este legată de demografia României, în condițiile unui spor natural în continuă descreștere. În acest context, solicitarea lui Sófalvi Szabolcs adresată Guvernului României este următoarea: “Să fie adoptate legi de protecție și sprijinire a familiilor, a creșterii natalității, așa cum vedem în multe țări vecine! În caz contrar, oare cine se va bucura peste 10-20 de ani de investițiile pe care le-am realizat în școli, grădinițe, străzi etc.?”.
Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș a mai menționat că a primit răspunsuri pozitive la întrebările sale, însă așteaptă cu nerăbdare punerea lor în practică!
Primar de 3 stele
Marți, 18 februarie, primarului comunei Sângeorgiu de Mureș i s-a înmânat în cadrul întâlnirii avute de primarii de comune cu preşedintele României, Klaus Iohannis, și cu reprezentanții Guvernului, organizată de ACOR, diploma de excelență și trofeul Primar de 3 stele.
“Am primit o mică apreciere pentru eforturile depuse, timp de mai multe mandate, la numeroasele proiecte câștigate pentru dezvoltarea comunei Sângeorgiu de Mureș! Nu pentru asta lucrăm, dar câte-o apreciere ne dă și mai mult elan!”, a scris Sófalvi Szabolcs după premiere. (L. V.)
Post-ul Primarul de 3 stele Sófalvi solicită mai multă atenție față de problemele “locale”! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.