Filiala din Buzău a PRO România a lansat vineri un apel la ceilalți competitori de pe eșicherul politic pentru renunțarea la luptele electorale de moment și concentrarea atenției pe adevăratele probleme cu care se confruntă toată România.
„Situația țării în condițiile în care epidemia de coronavirus se întinde cu repeziciune este una dificilă, iar cetățenii au nevoie de stabilitate și siguranță, nu de scandal, iar noi am dat primul semnal în acest sens. Vrem să-i asigurăm pe buzoieni că am stopat orice acțiune de tip electoral, și în timp ce alte partide se întrec în declarații politice de tot felul, noi credem că e momentul pentru a ne uni împotriva singurului dușman comun și cu adevărat periculos, COVID 19. De aceea, în cadrul partidului, vrem să acordăm asistență și sprijin celor care au nevoie, prin lansarea unor propuneri și soluții la criza actuală, să facem chiar muncă de voluntariat dacă este cazul, astfel încât împreună cu semenii noștri să învingem cel mai periculos flagel al secolului 21.
Iar primul pas a fost deja făcut, Organizația de la Buzău venind în aceste zile cu o publicație fără conotații politice, dar cu sfaturi și măsuri care să prevină atît răspândirea bolii cât și starea de panică declanșată de știrile false de pe piață, o publicație în care fostul ministru al sănătății Nicu Bănicioiu are un interviu mai mult decât edificator.” se precizează în comunicatul de presă.