Unul din noile obiective pe care le are Primăria Băile Herculane este cel privind achiziționarea de capsule pentru colectarea selectivă a gunoiului. Un număr de aproximativ 40 de capsule vor fi distribuite în zona de blocuri a stațiunii de pe Valea Cernei.
„La solicitarea Primăriei Băile Herculane, operatorul de salubritate a început să distribuie pubele pentru gunoiul menajer pentru fiecare locuință individuală, mai puțin pe zona de blocuri unde vor fi cumpărate capsule pentru gunoiul selectiv”, a declarat primarul Cristian Miclău.
Un număr de aproximativ 40 de capsule vor fi distribuite în zona de blocuri, costurile fiind suportate de către Primărie din bugetul local.
Obligativitatea de colectare a gunoiului menajer pe fracție umedă și fracție uscată impune dotarea primăriilor cu pubele specifice pentru depozitarea deșeurilor, iar alegerea unor astfel de capsule a avut la bază interesul administrației locale atât pentru respectarea normelor privind colectarea, cât și ca imagine a orașului, aceste capsule dând un aspect mai curat zonei în care sunt amplasate, după cum ne-a informat primarul stațiunii.
„Dacă colectăm separat, plastic la plastic se reduc și costurile cu manopera în stația de sortare, colectarea și transportul deșeurilor în stațiune fiind asigurate de către SC Ecologica Băile Herculane, singura din județ acreditată și pentru care există și aviz de la Mediu”, a mai precizat primarul orașului Băile Herculane.
Elena FRANȚ