Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va achiziționa camere de supraveghere video pentru 180 de puncte de colectare a deșeurilor din Bistrița, Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi, în bugetul CJ pe anul în curs fiind alocată în acest sens suma de 1,7 milioane lei.
”Având în vedere situația gravă a modului în care se derulează serviciul public de salubritate și la ceea ce se întâmplă în jurul punctelor de colectare, am luat împreună cu colegii din ADI Deșeuri decizia să facem o investiție pentru trei loturi în municipiul Bistrița, un lot având 30 de camere de supraveghere, adică 90 de camere de luat vederi, și câte un lot de 30 de puncte de supraveghere pentru fiecare dintre cele trei orașe”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.
El a menționat că a discutat cu cei patru primari, rugându-i să spună dacă sunt interesați să intre în acest proiect. ”Degeaba facem noi această investiție iar compania care va câștiga licitația va instala aceste camere dacă nu vor fi folosite, pentru că trebuie un dispecerat la nivelul Poliției Locale din fiecare oraș, care pe urmă să folosească imaginile pentru a aplica sancțiuni celor care aruncă neregulamentar deșeurile sau celor care depozitează în mod fraudulos, nu își fac contracte dar duc deșeurile la punctele de colectare dintre blocuri. Am primit acordul celor patru primari și angajamentele lor că vor stabili sarcini la Poliția Locală pentru a pune în valoare acest sistem de monitorizare”.
De la 1 martie ar trebui să fie aplicat efectiv sistemul de colectare a deșeurilor ”Plătești pentru cât arunci”. ADI Deșeuri a impus operatorului Supercom, prin contract, achiziționarea a 60.000 de pubele galbene dotate cu cip, adică infrastructură digitală de colectare separată a deșeurilor reciclabile pentru zona de case, achiziționarea a circa 900 de casete metalice (acces cu card) în zona de blocuri pentru colectarea deșeurilor menajere, softurile necesare pentru autogunoiere și colectarea datelor.