Prima săptămână de primăvară aduce în viața “Dragonilor Transilvani”, după doar două zile de la aniversarea a 25 de ani de la înființare, un alt eveniment important și emoționant, predarea – primirea comenzii și Drapelului de Luptă al Batalionului 811 Infanterie ”DEJ”.
Ceremonia militară dedicată acestui eveniment a avut loc marți, 3 martie, la sediul unității din garnizoana Dej, în prezența locțiitorului comandantului Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”, colonel dr. Ioan-Marian Cristurean.
După doi ani și două luni în fruntea Dragonilor, locotenent-colonelul Adrian Burlacu a predat ștafeta locotenent-colonelului Emanuel Ciobanu.
La activitate au participat reprezentanți ai administrației publice județene și locale, reprezentanţi ai instituţiilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, comandanții unităților subordonate Brigăzii 81 Mecanizată și militarii batalionului, în efectiv complet.
Ceremonia militară a debutat cu prezentarea onorului şi raportului locțiitorului comandantului brigăzii, urmată de intonarea Imnului Naţional al României, într-un cadru solemn.
Ulterior citirii Ordinului de mutare a locotenent-colonelului Adrian Burlacu, într-un cadru festiv a avut loc și avansarea la gradul de colonel a acestuia.
În continuare, s-a dat citire Ordinului de detaşare şi împuternicire a locotenent-colonelului Emanuel Ciobanu la comanda Batalionului 811 Infanterie „DEJ“, urmat de ceremonia de predare-primire a Drapelului de Luptă, care s-a desfășurat într-un cadru emoționant pentru toţi participanții și a fost momentul culminant al evenimentului.
În cuvântul său, colonelul Adrian Burlacu și-a exprimat emoțiile și totodată concluziile în urma timpului petrecut în mijlocul infanteriștilor dejeni, a mulțumit autorităților locale și eșaloanelor superioare pentru sprijinul și încrederea acordate, iar în încheiere a subliniat: ”…dragi camarazi, vă mulțumesc pentru cei mai frumoși doi ani din cariera mea militară și vă doresc din suflet multă sănătate, succes și putere de muncă. În final, vreau să vă asigur de toată considerația mea, aveți un loc aparte în sufletul meu și voi fi mândru toată viața de faptul că am făcut parte din familia Dragonilor!”
În acest cadru emoționant, cel care a preluat destinul Dragonilor, locotenent-colonelul Emanuel Ciobanu, în alocuţiunea sa, şi-a exprimat gratitudinea, subliniind faptul că în mijlocul militarilor dejeni s-a format ca ofițer, în calitate de comandant pluton și companie. După zece ani de la plecarea din structură, noul comandant revine și menționează: ”…În final vă raportez că atât eu cât și militarii batalionului vom face tot ce ne stă în putință pentru a continua tradiția Dragonilor Transilvani și împreună vom duce mai departe numele acestei unități de elită a Armatei României! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
În semn de prețuire şi recunoaştere a meritelor şi profesionalismului de care a dat dovadă la comanda structurii, colonelul Adrian Burlacu a primit din partea militarilor un drapel de identificare al batalionului și o diplomă de onoare.
În alocuţiunea sa, locțiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN, colonelul dr. Ioan-Marian Cristurean i-a felicitat pe cei doi comandanți, urându-le succes în misiunile viitoare, totodată evidenţiind faptul că militarii care muncesc şi îşi demonstrează abilităţile în brigadă, pot fi promovaţi la cel mai înalt nivel chiar și în structuri din afara acesteia.
Ceremonia militară de predare-primire a comenzii Batalionului 811 Infanterie “DEJ” s-a încheiat cu defilarea Dragonilor Transilvani, în frunte cu noul comandant și cu Drapelul de Luptă al unității.
text scris de cpt Andreea Muresan