Casele aflate în preajma centrului Promenada Mall, deschis la finele anului trecut, încep a fi demolate, pentru a face loc blocurilor cu cinci niveluri supraterane. Deocamdată, în consultare publică sunt două astfel de inițiative urbanistice.
Casa aflată la intersecția străzii Mehedinți cu strada Lector (casă aflată ”peste drum” de noul centru comercial), precum și un alt imobil cu deschidere la bulevardul Corneliu Coposu sunt propuse a fi demolate. În locul lor, investitorii propun ridicarea unor blocuri cu subsol, parter, trei etaje și etaj retras sau mansardă.
Prima inițiativă urbanistică supusă consultării publice vizează casa aflată pe strada Lector, numărul 8, chiar la intersecția cu strada Mehedinți. Casa aflată pe un teren de 605 mp are o amprentă la sol de 111 mp, având regim de înălțime subsol și parter. Uwe Harald Deuschlander este persoana care a inițiat un plan urbanistic de detaliu pentru terenul acestei case, plan potrivit căruia la adresa respectivă ar urma ridicat un bloc (S+P+3E) cu o amprentă la sol de 211 mp și o suprafață desfășurată de 1028 de mp. Aceste suprafețe vor genera un procent de ocupare a terenului de 35% și un coeficient de utilizare a acestuia de 1,7, adică maximul prevăzut în Planul urbanistic general al orașului.
Destinația viitorului imobil ar urma să fie atât cea de locuire, cât și cea de servicii, iar arhitectura propusă ar urma să fie una ”de factură modernă”.
Accesul pietonal în blocul propus ar urma să fie făcut atât din strada Lector, cât și din strada Mehedinți. Din aceasta din urmă stradă ar urma să fie realizat accesul auto, parcările aferente blocului urmând a fi amenajate în subsol. ”Determinată de dimensiunea terenului, capacitatea este de circa 20 de locuri de parcare, iar accesul în subsol se realizează dintr-un sistem având în componență un ascensor auto, destinat transportului pe verticală a autoturismului împreună cu șoferul sau pe rampă de acces”, este propunerea din Memoriul justificativ întocmit de RO Cadplan SRL-D, din Sibiu, pentru PUD-ul în discuție.
Tot subsol, parter, trei etaje și etaj retras este și regimul de înălțime propus pentru blocul care ar urma să fie ridicat în locul actualei case aflată pe bulevardul Corneliu Coposu, la numărul 14 (aflată vizavi de sediul Transelectrica, lângă stația Tursib). Terenul acestei case are o suprafață de 1.065 de mp și, la fel, indicatorii urbanistic propuși prin PUD-ul elaborat sunt tot la valoarea maximă din Planul urbanistic general: 35% în cazul POT-ului și, respectiv, 1,7 în cazul CUT.
Blocul propus a fi construit ar avea o amprentă la sol de 372 de mp și o suprafață desfășurată de 1.810 mp. Nicolae Scutea, prin Nicu Imob SRL, este inițiatorul acestei investiții, blocul propus urmând a avea spații comerciale la parter și spații pentru birouri sau servicii. În etajul retras ar urma amenajate două locuințe.
Viitorul bloc ar urma să aibă 13 locuri de parcare amenajate la nivelul terenului și alte 22 de locuri la subsol, după cum se arată în memoriul justificativ care însoțește PUD-ul.
Conform anunțului publicat de Primăria Sibiu referitor la cele două planuri urbanistice supuse consultării publice, sibienii pot transmite administrației locale observații sau propuneri legate de aceste inițiative până pe 20 martie 2020.
Descarcă de aici
Reglementari urbanistice Lector și Memoriu justificativ PUD Lector
Reglementari urbanistice Coposu Memoriu justificativ PUD Corneliu Coposu
Post-ul Schimbarea la față a Sibiului. Efectul noului mall: vechile case din vecini, demolate pentru a face loc blocurilor apare prima dată în Turnul Sfatului Online.