119
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
SERTARUL CU VECHITURI – TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE STRETENIE SAU ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI
La început de februarie se sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului sau Stretenia; Stretenia gheţii; Filipii de Iarnă; Martinii de Iarnă; Ziua ursului (Martinul cel mare); Târcolitul viilor.
În această zi, 2 februarie biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea numită ,,Întâmpinarea Domnului“ una din sărbătorile creştine domneşti în amintirea Întâmpinării Pruncului Iisus de către dreptul Simeon. Sărbătoarea a fost instituită în Palestina prin secolele III-IV. Prima menţiune a sărbătorii în cauză este un memoriu de călătorie a pelerinului Egerie, care a participat la marcarea zilei Întâmpinării Domnului la Ierusalim în anul 382. După 40 de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După legea lui Moise femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să între în Templul domnului timp de 40 de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Prea Sfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie legii timpului.
La baza acestei sărbători stau două componente importante mitice, care au evoluat, trecând din era păgână la cea creştină şi ajungând până în zilele noastre. Este vorba întâi de toate de întâlnirea (la început în păgânism) între cele două anotimpuri personificate – iarna şi primăvara, care a devenit în creştinism sărbătoarea Întâmpinării Domnului, consacrată primirii pruncului Iisus de către bătrânul evlavios, dreptul şi temătorul de Dumnezeu Simeon la templul din Ierusalim; iar în cel de-al doilea rând, ritualul păgân al purificării cu foc şi apă, care a devenit în creştinism curăţirea Maicii Domnului în cea de-a 40-ea zi după naşterea lui Iisus, la templul din Ierusalim.
Trebuie să menţionăm şi ce de-a doua componentă a Streteniei – sărbătoarea romană a purificării. La romani în februarie – luna premergătoare Anului Nou (când acesta se marca la 1 martie) – era timpul purificării, ispăşirii păcatelor, în preajma începutului lucrărilor în câmp; purificarea se făcea cu ajutorul focului şi apei. În procesul formării mitologiei creştine ideea întâlnirii imaginare a iernii cu primăvara, fiind completată cu tradiţia pagină a purificării (la romani) şi totodată cu vechile sărbători ale urşilor, lupilor din preajma primăverii s-au transformat treptat în sărbătoarea creştină a Întimpinării Domnului.
Astfel este edificator faptul, că denumirile populare de astăzi ale sărbătorii Întimpinării Domnului la catolici conţin şi cuvântul luminare: Curăţirea Maicii Domnului cu lumânări, Sărbătoarea luminărilor ş. a. Deci ritualurile de folosirea a focului şi apei în păgânism au devenit, în era creştină, tradiţii bisericeşti cu lumânări aprinse, cu agheasmă.
Se consideră că luminările aprinse în ziua sărbătorii Întimpinării Domnului vindecă de boli şi necazuri, cu ele sunt binecuvântaţi tinerii căsătoriţi etc. Păstrând tradiţiile vechi şi astăzi în ziua de Stretenie la biserică se face agheasmă, se oficiază servicii divine, la care enoriaşii stau cu lumânări aprinse în mâini, pe care apoi le păstrează, aprinzându-le la diferite ocazii. După slujba din biserică creştinii cumpără luminări pe care le sfinţesc şi le dăruiesc unul altuia, pentru sănătate, lumânare şi în semn de binecuvântare.
Întâmpinarea Domnului sau Stretenia este, prin tradiţie, ziua când se întâmpină
iarna cu primăvara şi când, prin intermediul ursului, care iese atunci din bârlog,
se pot face previziuni meteorologice importante. În acest sens se desfăşurau
şi ceremoniile de propiţiere pentru rodul viilor (Târcolitul viilor). Dacă îşi strică ursul bârlogul său, în această zi, cu toate că afară e frig, primăvara este aproape; dacă el iese afară în această zi, însă intră din nou în bârlog, cu toate că afară este frumos, va fi încă iarnă. Ursul în această zi iese din peştera sa afară şi joacă jur-împrejur şi, dacă este soare şi-şi vede umbra, atunci se bagă în bârlog şi nu iese, ci mai doarme încă şase săptămâni, căci chiar atât mai ţine iarna; iar dacă nu-şi vede umbra, atunci rămâne afară şi iarna se întrerupe. Pe lângă sărbătoarea ursului, o mai putem menţiona şi pe cea a boului. Nu este vorba numai de protecţia deosebită pe care trebuia să o primească pentru a nu fi
atacat de urs sau lup. În vederea apropiatelor munci ale câmpului, vitele cornute erau hrănite direct din mâinile oamenilor, nu cu furca, ca un semn al respectului faţă de ele. Atunci erau reiterate vechi funcţii fertilizatoare „unde calcă boul, izvorăşte apa“ şi oraculare „dacă bea boul apă în urma lui, iarna va trece iar anul va fi mănos iar dacă boul bea apa ce curge din straşină, anul va fi mai sărac pentru albine şi oi “.
Martinii de Iarnă, trei la număr, cad totdeauna patruzeci de zile după Crăciun, astfel încât cel de mijloc, numit şi „Martinul cel mare“, cade totdeauna de „Întâmpinarea Domnului“. Martinii se serbează cu nelucrare contra lupilor căci ei în acea zi se împerechează. Cine lucrează în această sărbătoare cade în boală şi i se strâmbă gura, mâinile şi picioarele. Se zice că cine n-a ţinut l-a întâmpinat diavolul şi a zăcut mult timp. Stretenia se ţine pentru sănătatea copiilor şi pentru sporul casei pentru a feri oamenii de foc, de opăreală şi de înec. Se ţine ca să ferească câmpul de lăcuste şi insecte dăunătoare. Nu se taie cu foarfecul, din cauza gândacilor forfecari. De Stretenie nu se mătură casa pentru ca păsările să fie sănătoase, stupii productivi şi să fie belşug în casă.
Pentru sărbătoarea Streteniei nume care simbolizează o divinitate mitică populară la fel ca şi baba Odochia, care, după capriciile şi firea ei schimbătoare, contradictorie (specifice pentru început de februarie), stabileşte caracterul vremii.
În tradiţia populară se spune că dacă trece Stretenia peste apă dezgheţată, atunci se mânie şi-şi face pod de gheaţă peste dânsa ca să treacă dând viscol şi ger aşa de mare că îngheaţă toate apele. Iar dacă trece Stretenia iar pe apă se află gheaţă, atunci e semn că are să fie cald. Dacă Stretenia găseşte pământul fără zăpadă şi gheaţă, apoi numaidecât a doua zi trebuie să ningă şi să fie ger, dacă însă este zăpadă, apoi atunci de la Stretenie înainte începe timpul primăvăratic şi al căldurii. În această zi se întâmpină iarna cu vara şi se iau la luptă. Vara zice că de acum iarna să se ducă, că vine ea, dar iarna nu se dă şi se luptă. Astfel sătenii au deprins multe semne privind timpul şi rodul anului curent. Atunci, când soarele este tot mai sus pe cer şi noaptea e tot mai mică, începe a se călători iarna. Dacă în această zi este cald şi vremea moale, atunci va fi vara călduroasă şi îmbelşugată; iar dacă în această zi e frig, ger sau viscol, atunci vara va fi friguroasă şi neroditoare. Dacă-i senin şi frumos în această zi, va rodi grâul; dacă-i posomorât, pâclă, nu se seamănă mult grâu, crezând că nu se face. Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sfântul Gheorghe tot aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă atunci vremea va fi rea.
Iubiţi cititori, să sperăm că de Întâmpinarea Domnului ursul nu se va speria de umbra lui.
Dan HORGAN
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
Articolul SERTARUL CU VECHITURI – TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE STRETENIE SAU ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.
