Spitalul Județean Tulcea interzice vizitele în unitatea medicală

de WTA.ro

În conformitate cu legislația actuală privind evoluția epidemiologică a COVID-19 în România și ținând cont de impactul evident asupra stării de sănătate a populației, dar și de implicațiile socio-economice, Spitalul Județean de Urgență Tulcea, pe lângă deciziile medicale de management a situațiilor de urgență, a luat mai multe decizii.

Se interzic vizitele în spital, cu excepția aparținătorilor internați cu foaie de însoțitor.

Pentru a aduce diverse obiecte necesare bolnavilor, vă puteți adresa la intrarea pentru vizitatori portarilor și voluntarilor de la Crucea Roșie pentru trimiterea în siguranță pe secție a obiectelor. Pentru informații despre pacienți, vă puteți adresa în același loc.

S-a înființat în fața UPU un cort de pretriaj unde toți pacienții care solicită consult la UPU trebuie să se prezinte inițial. Cei fără afecțiuni respiratorii (de exemplu: tuse, durere în gât, dificultate la respirație, febră) vor intra în sala de așteptare triaj, UPU. Cei cu afecțiuni respiratorii vor completa un formular obligatoriu pentru a se stabili dacă sunt suspecți COVID-19. Suspecții COVID-19 vor fi direcționați către spațiul de izolare pentru consult în condiții de siguranță epidemiologică.

Se limitează intervențiile chirurgicale cronice și internările cronice, care pot fi amânate.

“Facem apel la întreaga populație să evite prezentarea la spital (UPU și Policlinică) și să ia întâi legătura cu medicul de familie pentru situațiile non-urgente. Facem apel către medicii de familie să trimită cu discernământ cazurile către Spitalul Județean de Urgență Tulcea.Menționăm că aceste măsuri sunt luate pentru prevenirea și controlul infecției cu COVID-19 și pentru siguranța cetățenilor”, a anunțat conducerea Spitalului Județean Constanța.

Măsura va fi menținută cel puțin până la data de 31.03.2020.