SURSE: Întâlnire SECRETĂ pentru viitorul Directorat CONTROVERSAT de la CEO! Minerii din cariere sunt în fierbere!

de WTA.ro

O întrunire secretă a avut loc, zilele trecute, la complexul de agrement din pădurea Negraia din Filiași, care aparține fostului director financiar al CE Oltenia, Daniel Pităroiu, între câțiva șefi din companie și membri ai Consiliului de Supraveghere din Mehedinți și Dolj, agreați de ministrul Economiei, Virgil Popescu, susțin unele surse pentru Gorjeanul. Întâlnirea a avut ca scop creionarea viitorului Directorat al CEO, știut fiind faptul că ministrul Popescu le-a cerut supraveghetorilor un raport de analiză al activității actualei echipe de conducere a companiei energetice și, cel mai probabil, va cere schimbarea a trei dintre membri Directoratului. Speculațiile cu privire la înlocuirile din structura de conducere a CEO au ajuns și la urechile minerilor, iar tensiunea în carierele companiei e în creștere, nefiind excluse proteste ale angajaților complexului, în contextul în care aceștia așteptau demararea negocierilor la noul Contract Colectiv de Muncă și creșteri salariale.

Cina de la Negraia
Conform surselor citate, la finele săptămânii trecute, restaurantul ,,Negraia” din Filiași a găzduit o întâlnire între supraveghetorii CEO, Dumitru Mărculescu și Constantin Săceanu, secretarul general, respectiv vicepreședinte al PNL Mehedinți, oamenii ministrului Economiei și Cosmin Mitrică, avocat, susținut de organizația PNL Dolj, cu doi dintre membri Directoratului companiei, Constantin Bălășoiu și Daniel Burlan, iar la discuții au participat și Marian Motocu, directorul adjunct al Direcției Energie și amfitrionul întâlnirii, Daniel Pităroiu, consilierul lui Sorin Boza.
Potrivit acelorași surse, la restaurantul lui Pităroiu s-au creionat planul și calendarul care trebuie urmate pentru revocarea Directoratului CEO și al președintelui Sorin Boza, în condițiile în care supraveghetorii au primit ca temă de la ministrul Economiei, Virgil Popescu, să întocmească o analiză a activității forului de conducere al companiei energetice și să-i prezinte un raport. Cel mai probabil, Consiliul de Supraveghere va avea ca misiune ca la prima întrunire să revoce actuala echipă de conducere și să numească un nou Directorat din care să facă parte Bălășoiu, Burlan, Pităroiu și Motocu. Trebuie spus că Bălășoiu și Motocu au făcut parte, în trecut, din conducerea structurilor energetice ale actualului CEO cu sprijinul PDL, Burlan a fost membru al partidului și candidat la Primăria Motru, iar Pităroiu conduce organizația PNL Filiași.
Mai trebuie adăugat că toți cei patru directori sunt personaje controversate, fiind cercetați penal sau chiar trimiși în judecată, în trecut, pentru fapte care aveau legătură cu funcțiile din minerit și energie, iar Daniel Burlan a fost chiar reținut, pentru 24 de ore în dosarul ,,Masa caldă”, aflat și acum în justiție. Mai mult, lui Pităroiu și Motocu le-au fost retrase certificatele ORNIS, care le dădea acces la documente secrete, unele structuri ale statului considerându-i insuficient de loiali.

Cele mai citite articole

Tensiune
Schimbările care se prefigurează la CEO au generat tensiuni uriașe în rândul salariaților companiei, iar sursele amintite nu exclud posibilitatea declanșării unor proteste. Minerii și energeticienii le-ar reproșa politicienilor liberali că nu sunt de acord cu schimbarea echipei de conducere a CEO, în contextul în care în zilele următoare trebuie să demareze negocierile la noul Contract Colectiv de Muncă, iar ei se așteptau la creșteri salariale.

Reacții
Întrebat dacă a participat la acea întâlnire, avocatul Cosmin Mitrică a răspuns extrem de iritat că nu răspunde la speculații. ,,Cum vă permiteți să mă întrebați așa ceva? Cine v-a dat informațiile? Nu, nu am participat”, a declarat supraveghetorul CEO. Mult mai deschis a fost însă Dumitru Mărculescu, președintele CS, care a spus, că nu a călcat niciodată printr-un restaurant în Filiași și a ținut să precizeze că pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CS nu se află revocarea Directoratului. ,,Singura întâlnire a fost aceea de la prima ședință de la sediul companiei. Nu știu cine e domnul Pităroiu și n-am fost în viața mea într-un restaurant în Filiași. Pe 27 ianuarie urmează să ne vedem, din nou, iar pe ordinea de zi, printre altele se află și analiza celor două rapoarte de control, cel al Corpului de Control al Ministerului Energiei, respectiv al Primului Ministru, iar revocarea Directoratului nu se află pe ordinea de zi a acelei ședințe. CEO este într-o perioadă grea, poate mai grea ca niciodată și noi încercăm să ajutăm. Vă asigur de toată deschiderea noastră în ceea ce privește activitatea CS și a companiei”, a precizat Mărculescu.
Claudiu Matei

Cele mai citite articole