Iulius Mall Suceava
invită clienții să întâmpine primăvara cu fapte bune! Timp de două zile,
reprezentanți ai Asociației pentru Intervenție în Autism își expun mărțișoarele
creație proprie, cu scopul de a aduna fonduri pentru copiii cu autism. Tot în acest weekend, sucevenii mai pot admira
în Iulius Mall expoziții inedite, iar cei mici pot participa la ateliere de
creație.
Sucevenii care vor să ofere celor
dragi mărțișoare unicat și, în același timp, să încurajeze o cauză nobilă, sunt
așteptați la Târgul Caritabil de Mărțisor, organizat de Asociația
pentru Intervenție în Autism Suceava. Vineri și sâmbătă, în perioada 28
– 29 februarie 2020, Iulius Mall găzduiește, în fața caselor de
marcat Auchan, evenimentul umanitar în cadrul căruia reprezentanți ai
Asociației pentru Autism vor încânta privirile publicului cu vestitori ai
primăverii. Fondurile strânse din vânzarea mărțișoarelor vor fi redirecționate
pentru achiziționarea jucăriilor necesare în terapia copiilor cu autism.
Nu doar mărțișoarele,
ci şi evenimentele speciale redau atmosfera de primăvară în Iulius Mall. Astfel,
în perioada 29 februarie – 15 martie va avea loc și o expoziție
de icoane pictate în culori acrilice. La etajul Iulius Mall, în zona
KidsLand, expune Lorena Nicola Florea, elevă în clasa a IX-a la Colegiul de
artă ”Ciprian Porumbescu”.
Duminică, 1 martie, de la ora
18:00, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Parcul Național
Călimani”. Aceasta cuprinde 33 de fotografii realizate de Cătălin
Cîmpan, Ștefan Macedon Gheorghiță – ArTiStul, Adrian Crăciunescul și
Irina Cîmpan și va putea fi vizitată până pe 31 martie. Proiectul este
realizat de suceava.club.
Și Atelierul de Creaţie îşi dă
o nouă întâlnire cu copiii creativi. Sâmbătă, 29 februarie, cei mici
sunt așteptați de la orele 14:00 și 15:00 de specialiștii de la
Creativ & Deco, cu mult entuziasm și culori. Micuţii vor decora cutiuțe
în formă de inimă pe care le vor lua acasă și le vor putea dărui mamelor. Participarea
este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se pot
face la Centrul Info, în ziua desfășurării atelierelor. Materialele
necesare pentru realizarea micilor opere de artă ale copiilor sunt asigurate
de Iulius Mall.
The post Târg caritabil de mărțișoare și ateliere pentru copii, la Iulius Mall Suceava appeared first on NewsBucovina.