Secția de Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu a devenit o instituție controlată în totalitate de către Dumitru Leuștean, prim-vicepreședinte al PNL Gorj și primar al orașului Novaci, după ce liberalii au preluat puterea. Astfel, în ciuda opoziției unor lideri liberali, Leuștean a făcut totul pentru ca adjunctul SDN, un inginer cu o experiență de peste două decenii, să fie înlocuit în funcție din cauză că a refuzat să execute ordinele sale și, mai mult, în urmă cu ceva vreme, i-a dat fratele afară din serviciu. Trebuie spus că Leuștean este titular pe postul de șef secție SDN Târgu-Jiu, însă e suspendat din funcție pe perioada exercitării mandatului de primar la Novaci, iar cei care ocupă postul trebuie să aibă binecuvântarea sa, așa că, la conducerea instituției nu au acces decât amicii și cumetri acestuia.
Adjunctul SDN, ,,executat” de Leuștean
Marcel Ciortan, adjunct șef secție SDN Târgu-Jiu, un inginer cu o experiență de peste 20 de ani, a fost schimbat din funcție, în urmă cu două săptămâni. Cel care l-a dorit schimbat pe Ciortan a fost Dumitru Leuștean, care s-a răzbunat astfel pe inginerul de la drumuri, după ce acesta l-a dat afară pe fratele prim-vicepreședintelui liberal, pentru nereguli descoperite în activitatea acestuia, susțin unele surse.
Mai mult, spun sursele citate, fostul adjunct al SDN a refuzat, constant, să execute ordinele lui Leuștean, adică să-i pună la dispoziție utilaje și oameni pentru diverse lucrări în orașul Novaci.Cel puțin doi colegi liberali ai lui Leuștean s-au opus ca inginerul Ciortan să fie înlocuit în funcție, edilul municipiului Motru, Gigel Jianu și primarul comunei Cîlnic, Dumitru Vulpe, însă pentru a-și duce planul până la capăt, acesta a făcut presiuni până la directorul general regional al DRDP Craiova, Bogdan Bratu, au precizat aceleași surse. În locul lui Marcel Ciortan a fost numit Bogdan Chelaru, un tânăr fără experiență, care a ajuns la SDN Târgu-Jiu, în urmă cu un an și jumătate, după ce trecuse pe la regionala de drumuri la București.Chelaru are susținerea lui Leuștean pentru accederea în funcția de inginer șef, adjunct al instituției, pe baza unor legături de prietenie ale familiei sale cu liderul liberal din vremea când acesta conducea SDN Târgu-Jiu. Trebuie spus că familia lui Chelaru a deținut, prin firma Boliadi SRL, o balastieră la Bumbești-Jiu, în zona Castru Roman.
Juveloiu, cumătrul preferat de Leuștean la șefia SDN
Trebuie amintit faptul că, în 2011, Dumitru Leuştean a fost înlocuit din funcţia de director al SDN Târgu-Jiu, motivația neoficială fiind aceea că nu a făcut nimic din 2007, de când au început lucrările, pentru a informa fosta CNADNR pentru a rezilia contractul cu firma din Ungaria care câştigase licitaţia de modernizare a tronsonului de drum Rovinari – Bumbeşti Jiu. Ungurii nu au efectuat decât 5% din contract, în patru ani şi au abandonat lucrarea.
Leuștean și-a recâștigat, în instanță, dreptul de a ocupa funcția și, de atunci, este titular al postului de șef secție SDN Târgu-Jiu, însă e suspendat pe perioada exercitării mandatului de primar la Novaci. Așa că, după ce l-a ,,executat” pe Ciortan, Leuștean îl vrea schimbat din funcția de șef secție și pe pesedistul Ion Tudor. Preferatul liderului liberal este Marcel Dumitru Juveloiu, cumătrul său. Inițial, Leuștean a dorit ca tandemul de la conducerea SDN să fie format din Juveloiu, cel căruia i-a cununat fiul, în poziția de șef, iar soția sa, Minodora Leuștean, în cea de adjunct, numai că lucrurile n-au ieșit tocmai așa cum și-a dorit, în ciuda presiunilor la vârful DRDP.
Claudiu Matei