Tinerii care au ales să salveze vieți!

de WTA.ro

Tinerii care au ales să salveze vieți!

Sunt adolescenți cu vise, pasiuni, dar înainte de orice au dovedit că sunt responsabili. 30 de voluntari au finalizat,cu succes o nouă etapă din viața lor.

Pe 24 ianuarie 2020, de Ziua Unirii, la sediul Detașamentului de Pompieri Bârlad a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de absolvire pentru cei 30 de voluntari care au finalizat cursul de prim ajutor de bază.

Tinerii care au ales să salveze vieți!





„Începând de astăzi, aceștia ni se alătură în activitatea desfășurată la Detașamentul de Pompieri Bârlad. Felicitări și bun venit în echipa salvatorilor!” le-a urat Marius Stanciu,purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui

Ţinând cont de beneficiile activităţilor de voluntariat ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civile, luând în considerare valoarea profesională a acestora, materializată în creşterea calităţii misiunilor umanitare executate de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă în folosul cetăţenilor precum şi pentru asigurarea unui cadru organizat acestui tip de activităţi, IGSU a lansat campania „Salvator din pasiune”.

Activităţile de voluntariat sunt determinate de implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii şi constau în participarea efectivă la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii, etc.), însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar, precum şi în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive.

Cristina Rădulescu

Articolul Tinerii care au ales să salveze vieți! apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.