Topul celor mai cool 5 gadget-uri din 2022

de WTA.ro

Cum arăta viața ta acum 20 de ani? Erai în facultate și te bucurai de evoluția tehnologiei care îți permitea să-ți contactezi prietenii prin mesaje de pe un celular cu butoane? Dar acum 10 ani? Cel mai probabil descoperai rețelele de socializare, toate fiind la îndemână cu o simplă atingere a ecranului. În prezent, poți face adevărate ședințe foto cu telefonul tău performant și ai posibilitatea să te vezi cu oricine din lume, în timp real, printr-un apel video.

Îmbunătățirile constante petrecute în tehnologie par un aspect cât se poate de firesc, dar dacă analizezi în retrospectivă, felul în care gadget-urile impactează viața întregii populații, este posibil să te pasioneze schimbările pe care fiecare an le aduce în acest domeniu.

Așadar, iată clasamentul celor mai cool device-uri de anul acesta: 

5. Drona DJI mini 3

Fie că plănuiești să îți deschizi un canal de YouTube pe care să postezi cadre spectaculoase sau îți dorești să surprinzi cele mai frumoase clipe din vacanță, drona DJI mini 3 îți va îmbunătăți abilitățile de regizor. Indiferent dacă alegi ca filmarea ta să fie în format vertical sau orizontal, camera dronei înregistrează la rezoluție 4K. Cântărind numai 249 de grame, acest gadget este ușor de transportat și demonstrează că esențele tari se țin în sticluțe mici.

4. Apple Watch Ultra

În 2004, anul în care a apărut primul smart watch, toata lumea se purta cu grijă în preajma device-urilor. În lipsa huselor de protecție sau a foliilor de sticlă, obiectele prețioase se puteau sparge ușor. Anul acesta, Apple a lansat un ceas inteligent îmbunătățit, ideal pentru adepții călătoriilor în natură, așa cum sugerează următoarele caracteristici: rezistență la temperaturi scăzute, viață prelungită a bateriei, GPS de mare acuratețe și un microfon capabil să transmită mesaje vocale chiar și în condiții de vreme rea.  

3. Castile Sony WH-1000XM5

Când te gândești la sisteme audio, Sony este unul dintre primele nume care îți vine în minte. Firma continuă să-și păstreze buna reputație prin modelul WH-1000XM5 care face furori pe internet. Căștile reduc în mod impecabil zgomotul din exterior și sunt dotate cu 2 procesoare care controlează sunetul în sistem surround. În plus, tehnologia „Speak-to-Chat” oprește muzica automat atunci când vorbești cu cineva, fără să mai fie nevoie să pui tu pauză.   

2. Samsung Galaxy Z Flip4

În ultima perioadă, companiile de telefoane par să resimtă nostalgie pentru modelul cu clapetă, clasic anilor 2000. Samsung s-a remarcat pe această nișă și, în august, a lansat a patra generație de mobile care se „împăturesc”. Prin noile funcții de împărțire a ecranului, Flip 4 este un mini laptop care încape chiar și într-un buzunar de cămașă.

1. Iphone 14

Așa cum poți fi sigur că în fiecare an va exista Paște și Crăciun, așa te poți baza și pe faptul că în fiecare toamnă cei de la Apple lansează un nou telefon. Iphone 14, pe care îl găsești acum pe altex.ro, vine cu o inovație: „the Dynamic Island”. Poziționată în partea de sus a display-ului, „insula” înregistrează notificările și alte activități, transformând telefonul într-un device tot mai intuitiv. În plus, noul model de iPhone vine cu un upgrade de sistem care schimbă semnificativ design-ul ecranului prin widget-uri, culori și fonturi.

Indiferent de cât de ambițioase au fost încercările filmelor SF de secol XX de a anticipa tehnologia actuală, gadget-urile de anul acesta întrec orice așteptări. Viitorul e chiar aici…Deci ce mai stai? Cumpără-ți un nou device, chiar dacă nu este încă Black Friday!

Sursa foto: pexels.com

Te-ar putea interesa