Un sobor format din mai muţi preoţi, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, au oficiat luni, o slujbă de parastas în Catedrala MItropolitiană din Sibiu, pentru pomenirea celui mai mare filantrop român pentru ardelenii ortodocşi, Emanuil Gojdu. Luni s-au împlinit 150 de ani de la moartea sa. Cu prilejul slujbei de luni, una istorică pentru biserica în care s-a oficiat, ÎPS Laurenţiu Streza a cerut ajutorul statului român, pentru recuperarea milioanelor de euro, lăsate moştenire de Gojdu, tinerilor ardeleni ortodocşi.
Gojdu e mort de 150 de ani. A prevăzut burse pentru tinerii ardeleni până în 2050!
„Astăzi, 3 februarie, se împlinesc 150 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui mai mare filantrop, faţă de biserica noastră ardeleană, faţă de tineretul nostru, marele patriot, Emanuel Gojdu. (…) ziua aceasta serbată în toată biserica din Ardeal, printr-o pomenire specială. (…) Prin fundaţia care îi poartă numele şi mai ales prin vestitul testament a lăsat toată averea sa unei slujiri îndelungate, unui proiect pe care nu l-am mai văzut la nimeni şi nu ştim dacă vom mai întâlni pe vreunul care să gândească cu inimă, dar şi cu mintea atât de raţional şi de matematic, stabilind burse pentru tinerii români ortodocşi din Ardeal, până în anul 2050. A existat un proiect mare, ca bursele să se îndrepte spre tineretul nostru. Din păcate, moştenirea sa a fost râvnită şi de alţii şi a rămas unde a rămas”, a spus luni, ÎPS Laurenţiu Streza.
Guvernul României şi cel al Ungariei ar putea face ca banii lui Gojdu să fie administraţi de fundaţia din Sibiu
„Sperăm acum când noi îl comemorăm, când noi ne-am rugat lui Dumnezeu să-i primească darul său şi întreaga sa viaţă, ca de acum încolo, de sus, să-l roage pe Dumnezeu ca să putem şi noi să continuăm această lucrare. Nu este uşor în momentul în care primele forme legale care trebuiau făcute, nu au fost împlinite de cele două părţi, română şi maghiară. Parlamentul românesc a aprobat statutul şi ceea ce a propus Gojdu, dar cel ungar a mai aşteptat. Acum, în Budapesta, un apartament dintr-o clădire din cele cinci existente, este folosit de Biserica Ortodoxă din Ungaria. E o capelă acolo. Noi am primit două case la Oradea, un spital la Cluj care este cum este, e al nostru, predat în folosinţa statului şi vom vedea mai departe ce va mai fi. (…) această moştenire nu este nici a Bisericii Ortodoxe Române, nu este nici a statului român, nici a statului maghiar, ci a tineretului nostru ortodox din Ardeal, deci ca această moştenire să poată să se împlinească, Fundaţia Gojdu din Sibiu a fost înfiinţată şi nerecunoscută aşa, în toată valoarea ei, în importanţa ei, ca urmaşă, ca moştenitoare a moştenirii Gojdu”, a mai spus mitropolitul Ardealului.
Cele mai citite articole
Testamentul lui Gojdu – dovada că banii lui ar trebui să fie investiţi în educaţia tinerilor din Ardeal
„După insistenţele noastre şi depunând un exemplar autentificat din testamentul lui Gojdu, s-a recunoscut, s-a reuşit să se recunoască ca preşedinte al Fundaţiei Gojdu, mitropolitul Ardealului. Mai departe vor fi alţi paşi care trebuie făcuţi împreună, dar numai cu ajutorul statului român, care să sprijine această fundaţie, în a face o legătură cu statul maghiar, între cele două state se pot rezolva problemele pentru că fundaţia sau aceste resurse minimale pe care le avem noi, cu ele nu putem face nici măcar cel mai simplu apel către forurile internaţionale, pentru că nici măcar nu putem evalua mărimea colosală a acestei moşteniri. Şi cu cât ea este mai mare, cu atât este mai greu de dobândit. Sperăm ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze continuarea acestei lucrări deosebite a celui mai mare filantrop român pentru românii din Ardeal. Dumnezeu să-l odihnească!”, a arătat ÎPS Laurenţiu Streza.
[This post contains video, click to play]