În ședința Consiliului Județean Caraș-Severin de săptămâna aceasta se va decide alocarea a peste 27 de milioane de lei către unitățile administrativ-teritoriale din județ, banii reprezentând suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, sumă aflată la dispoziția forului județean pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care UAT-urile nu le pot finanța din venituri proprii.
Conform proiectului de hotărâre cu care președintele Silviu Hurduzeu se va prezenta joi în fața aleșilor județeni, se repartizează integral suma de 27.316.000 lei, ceea ce reprezintă 10% din necesarul transmis de Primării în urma unei adrese a Consiliului Județean. Din totalul banilor, 11.050.000 lei (40,45%) vor merge către UAT-urile din mediul urban, iar 16.266.000 lei (59,55%) către cele din mediul rural.
„În vederea repartizării în anul 2020 a sumei de 27.316.000 lei au fost avute în vedere următoarele: deficitele estimate ale secțiunii de funcționare ale bugetelor locale, fundamentate de către UAT-uri pentru anul 2020, necesarul de fonduri pentru asigurarea implementării programelor de dezvoltare și a proiectelor de infrastructură în anul 2020, existența unor unități medicale pe raza unității administrativ-teritoriale.
Pentru unitățile administrativ-teritoriale din mediul urban se propun alocări cuprinse între 1.200.000 și 1.900.000 de lei. Pentru unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural se propun alocări între 40.000 și 576.000 de lei”, se arată în proiectul de hotărâre ce va ajunge pe masa aleșilor județeni.
Suma cea mai mare va fi repartizată municipiului Reșița, care ar urma să primească 1.800.000. Către municipiul Caransebeș va merge suma de 1.450.000, Primăriile Bocșa, Moldova Nouă, Oravița și Oțelu Roșu vor primi câte 1.350.000 de lei, iar pentru UAT-urile Anina și Băile Herculane, propunerea este de 1.200.000 de lei.
În ceea ce privește unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural, sumele cele mai mari ar urma să fie repartizate către Bozovici – 576.000 de lei, Teregova – 500.000 de lei, Cornereva – 400.000, Bucoșnița – 350.000 de lei și Gârnic – 320.000 de lei. Cele mai mici sume vor fi alocate primăriilor Dognecea, Bănia, Berliște, Glimboca, Lăpușnicu Mare, Lupac, Mehadia, Ocna de Fier, Slatina Timiș – câte 100.000 de lei, precum și Primăriei Domașnea – 40.000 de lei.
Ședința Consiliului Județean Caraș-Severin este programată joi, la ora 12:00.
Karina TINCUL