3 ponturi care te ajută să obții mai ușor un atestat de limba engleză

de WTA.ro

Obținerea unui atestat de limba engleză le oferă tinerilor numeroase oportunități de a studia la universități de top din străinătate. Mai mult decât atât, în contextul în care cunoașterea limbii engleze la un nivel avansat este unul dintre principalele criterii de care angajatorii țin cont în procesele de recrutare, un certificat lingvistic îi poate ajuta să-și maximizeze șansele de reușită pe piața națională și internațională a muncii.

Indiferent de motivul pentru care și tu vrei să obții un certificat de limba engleză, sfatul nostru este să începi să te pregătești, temeinic, din timp. În plus, venim în sprijinul tău cu 3 ponturi care te vor ajuta să-l obții mai ușor:

Pregătește-te în funcție de structura examenului

După cum probabil știi, există mai multe tipuri de certificate de limba engleză, Cambridge Advanced (CAE) și IELTS fiind cele mai căutate în prezent. Fiecare examen are propriul format. De exemplu, Cambridge Advanced (CAE) cuprinde următoarele 4 părți: Reading and Use of English, Writing, Listening, Speaking, fiecare dintre acestea conținând un anumit număr de exerciții care urmează același tipar de fiecare dată. 

Câteva detalii relevante poți găsi și în clipuri YouTube despre examenele Cambridge.

Prin urmare, îți recomandăm să lucrezi teste care respectă întocmai acest tipar. Pentru început, poți lucra modelele de pe Internet, care sunt disponibile în mod gratuit și care te vor ajuta să te familiarizezi cu structura examenului. Ulterior, îți poți cumpăra diferite materiale de lucru: în librăriile online și offline găsești testbook-uri care, pe lângă fișele de lucru, conțin și indicații utile pentru rezolvarea exercițiilor.

Învață din propriile greșeli

Pentru a te perfecționa, nu este suficient să știi unde ai greșit și cât valorează greșeala respectivă, ci și să o înțelegi și reții, ca să nu o repeți. Astfel, ori de câte ori verifici rezultatul obținut, analizează și compară răspunsurile tale cu răspunsurile corecte și, foarte important, ia notițe. 

Ai folosit greșit o prepoziție sau ai încurcat un substantiv cu altul? Notează într-un caiet variantele corecte, ca să le reții mai ușor și să le ai la îndemână când vrei să revii asupra lor.

Îmbogățește-ți vocabularul

După cum vei vedea, majoritatea exercițiilor, indiferent că vorbim despre partea de Reading and Use of English sau despre Listening, presupun să ai un vocabular cât mai bogat. La fel ca în exemplul anterior, îți recomandăm să îți notezi cuvintele noi pe care le descoperi pe parcursul rezolvării testelor și, eventual, să găsești câteva sinonime pentru acestea. Astfel, îți formezi un vocabular bogat și flexibil.

Mai mult decât atât, ca să transformi „misiunea” de dezvoltare a vocabularului în limba engleză într-una distractivă, în timpul liber îți sugerăm să vizionezi filme, să joci jocuri video, să asculți muzică și, odată ce descoperi noi cuvinte, să iei notițe, eventual pe telefon, pentru a le avea la îndemână.

Concluzie

După cum poți observa, obținerea unui certificat de limba engleză necesită o pregătire riguroasă. Cel mai mare centru de pregătire Cambridge din România , Twinkle Star, oferă garanția rezultatului tocmai pentru că știu pe ce să pună accent. Întrebați de ce sunt atât de siguri pe reușita candidaților, ne-au explicat că în cadrul orelor nu se predă doar engleză ci și abilități de viață: negociere, lucru în echipă, respectarea termenelor limită, concentrarea și lucrul pe obiective. Nu este de mirare că înscriu mii de candidați iar rata lor de promovabilitate este de peste 99% în fiecare an.

De aceea, sfatul nostru este să te înscrii la un curs de limba engleză pentru Cambridge, în cadrul căruia vei fi îndrumat(ă) de un profesor cu o vastă experiență în acest tip de pregătire. 

În plus, vei avea șansa să cunoști și să lucrezi împreună cu alți cursanți, un aspect esențial pentru proba de Speaking, care presupune, printre altele, să comunici cu un alt candidat.

Nu în ultimul rând, metodele interactive de predare, folosite în cadrul cursurilor de limba engleză, transformă modulul de pregătire într-unul care îmbină armonios latura didactică, utilă cu latura distractivă. 

Îți dorim mult succes! 

Te-ar putea interesa