5 moduri în care tehnologia ajută la dezvoltarea unei afaceri

de WTA.ro

Indiferent de domeniul de activitate pe care l-ai ales pentru afacerea ta, probabil ai observat la un moment dat că ceva lipsește. Cerințele consumatorilor continuă să crească de la o zi la alta, iar sigura metodă de a ține pasul cu ele este optimizarea proceselor de afaceri și conexiunea directă cu clienții. Din fericire, ambele nevoi pot fi gestionate cu ajutorul tehnologiei. În cele ce urmează îți vom prezenta modurile prin care afacerea ta poate beneficia de pe urma tehnologiei! 

Optimizezi procesele de lucru 

Un proces de lucru învechit și greoi consumă o mulțime de resurse, atât financiare, cât și de tip sau chiar umane. Dacă vrei să ții pasul cu competiția sau chiar să o întreci, cea mai bună variantă  va fi să găsești soluții software pentru afacerea ta care să-ți sporească eficiența. Anumite tehnologii pot să automatizeze operațiunile repetitive, iar rezultatul final va fi reprezentat de oportunitatea de a furniza clienților o soluție în cel mai scurt timp posibil. 

Promovezi afacerea în mediul online 

În zilele noastre, dacă afacerea ta nu are o prezență online nu poți ajunge la o parte însemnată din public. Fie că vorbim despre restaurante, magazine sau firme de contabilitate, orice afacere care dorește să atragă noi clienți trebuie să includă și o strategie de marketing care să fie centrată și pe social media. Începe prin a crea o pagină a companiei, iar apoi promovează-ți constant serviciile și/sau produsele. Pe măsură ce crești afacerea te poți folosi și de alte strategii, de pildă parteneriatele plătite, reclamele cu plată sau giveaway-urile. Nu trece cu vederea nici întrebările venite de la comunitatea care s-a format în jurul afacerii. 

Urmărești progresul înregistrat de companie

Cele mai proaste decizii pe care le poți face pentru afacerea ta sunt cele care nu sunt bazate pe niște date foarte clare. Deși te credem că ai instincte excelente de antreprenor, sfatul nostru va fi să-ți bazezi majoritatea strategiilor pe informații concrete. Pe acestea le poți obține tot cu ajutorul tehnologiei! Softurile special create pentru a obține o perspectivă de ansamblu asupra afacerii tale îți permit să nu-ți mai faci singur cercetarea. În câteva click-uri vei avea acces la rapoarte și analize detaliate ale operațiunilor din cadrul firmei tale. Acestea sunt generate automat în funcție de filtrele pe care le setezi. 

Îmbunătățești relația cu clienții

Vorbeam mai sus despre beneficiile unei prezențe online și despre comunitatea care se poate crea în jurul brandului tău dacă te folosești așa cum trebuie de social media. Deși managementul comunității este o parte foarte importantă din relația cu clienții, aceasta nu este singura. Sfatul nostru va fi să apelezi inclusiv la aplicații care să asigure comunicare cu clienții 24/7. Aici ne referim fie la aplicații de timpul celor care facilitează comunicarea prin e-mail, fie cea prin intermediul chatului. Dacă vrei să mergi chiar ma departe, investește într-un CRM, un software special creat pentru  a fideliza clienții și a crește vânzările.  

Crești productivitatea angajaților 

Cel puțin la fel de importanți precum clienții sunt și angajații, iar sfatul nostru va fi să folosești tehnologia pentru a le face munca mult mai ușoară și plină de satisfacții. Cu ajutorul tehnologiei poți eficientiza comunicarea din cadrul echipelor, dar poți automatiza și procesele care le dau bătăi de cap angajaților. Nu în ultimul rând, tehnologia îți vine în ajutor și în ceea ce privește monitorizarea activității tuturor angajaților. Așa poți să-ți dai seama care sunt cei mai valoroși lucrători și care au nevoie de o mână de ajutor! 

Tehnologia este oricum indispensabilă pentru lumea afacerilor. Mai lipsește doar să te convingi și tu de asta! 

Te-ar putea interesa